Kate Middleton a încercat munca de jos. Uite cum tunde oaia ducesa de Cambridge! (VIDEO)


Ducesa de Cambridge a mai crescut în popularitate în ținutul Cumbria, din nord-vestul Angliei, după ce a acceptat să testeze muncile fermierilor din această regiune.


Kate Middleton și soțul ei, prințul William, i-au surprins cu vizita lor pe locuitorii ținutului Cumbria, situat în partea de nord-vest a Angliei. Cuplul princiar a vrut să vadă cum trăiesc familiile de fermieri din această zonă. Ducii de Cambridge au fost oaspeții de onoare ai unui eveniment care a recunoscut meritele oamenilor și organizațiilor locale care sprijină comunitățile și familiile de fermieri din Cumbria.

Kate și William au vizitat o fermă de animale din Patterdale, unde cei doi și-au testat abilitățile de crescători de oi. Ducii de Cambridge au pus mâinile pe mașina de tuns și, încurajați de fermieri, au tuns câte o oaie, sub supravegherea localnicilor, firește.

 

Citește și: Kate Middleton, ținută spectaculoasă la banchetul dat în cinstea lui Donald Trump

„La ferma Deepdale Hall din Cumbria, ducele și ducesa de Cambridge a întâlnit familia Brown, care se ocupă cu creșterea animalelor în valea Lacului Ullswater din anii '50 (...) Ducele și ducesa de Cambridge s-au alăturat familiei Brown, fermierilor locali și membrilor rețelei de fermieri pentru a purta discuții despre câteva dintre provocările cu care se confruntă fermierii – izolarea rurală, Brexit și subvențiile. 

După discuții, ducele și ducesa de Cambridge au petrecut timp la fermă în preajma turmei de oi, ajutând la tunsul oilor și la ridicarea unui zid din piatră”, se arată pe contul oficial de Instagram al Palatului Kensington.

Vezi video mai jos: cum s-a descurcat Kate Middleton la tunsul oilor!

Fotografii: Getty Images

  • Kate Middleton a încercat munca de jos. Uite cum tunde oaia ducesa de Cambridge! (VIDEO)

related posts

Modifică setările cookies