Kit Harington, gest extrem de rușinos în public. Ce a făcut actorul, neștiind că este fotografiat


Kit Harington, celebrul actor din game of Thrones, a fost surprins când își băga mâna în pantaloni, în timp ce se plimba cu soția lui și cu câinele lor.


Vedeta din Game Of Thrones în vârstă de 33 de ani a fost văzut sâmbătă, 1 august, împreună cu soția lui, Rose Leslie, în timp ce își plimbau câinele prin nordul Londrei, scrie Daily Mail .

Kit a rămas în urmă față de Rose și de cățel, moment în care și-a îndesat mâna până la cot în pantaloni pentru a rezolva problema care nu-i dădea pace. 

Kit purta un tricou negru mulat, împreună cu o pereche de pantaloni de training lejeri, și niște bascheți albi. Acesta purta la el o geantă de mesager, pe care a  dat-o rapid la o parte pentru a ajusta situația din pantaloni.

Dacă pe unii fani i-a înfuriat gestul său, alții au fost de-a dreptul amuzați de situația prin care a trecut actorul. “Pe mine nu mă deranjează deloc”, a scris o fană a actorului, care a adăugat și o inimioară în comentariu.

Kit a reușit să evite aparițiile în presă în ultimele luni, acesta nemaifiind fotografiat de la înmânarea premiilor Globurile De Aur, unde a fost văzut alături de soția sa, Rose.

Cuplul își ține detallile despre mariaj confidențiale, aceștia nemaifiind surprinși împreună timp de șase luni. Fostele vedetele și-au serbat recent a doua aniversare de la nuntă, după mariajul din 2018.

Sursă foto: Getty Images / Daily Mail

Vezi și: Facem Level – episodul 12: zaSami a spart toate recordurile! În Apex, dar mai ales în Facem Level Challenge

  • Kit Harington, gest extrem de rușinos în public. Ce a făcut actorul, neștiind că este fotografiat

related posts

Modifică setările cookies