Kourtney Kardashian, apariție de supermodel la hipermarket. Motivul pentru care a atras toate privirile


La 40 de ani, cea mai în mare dintre surorile Kardashian arată la fel de bine ca la 20. Mamă a trei copii, Kourtney este în al noulea cer de când are o relație cu muzicianul Travis Barker.


Cei doi sunt practic nedespărțiți, iar paparazzii îi surprind adesea împreună. În plus, pe rețelele de socializare Kourtney își “bombardează” fanii cu imagini din intimitate, alături de noul ei iubit. 

De data aceasta, Kourtney și Travis au fost fotografiați în timp ce își făceau cumpărăturile, la un hipermarket. Dacă cei mai mulți dintre noi preferă o ținută lejeră pentru acest gen de activități, vedeta de reality show s-a îmbrăcat ca și cum ar merge într-un club. Sau la o prezentare de modă.

Kourtney Kardashian a atras toate privirile într-o rochie neagră, ultra scurtă și mulată, pe care a combinat-o cu o pereche de cizme înalte. Accesorizata cu o pereche de ochelari de soare și cu mască de protecție, vedeta a întors toate privirile.

Deși Kourtney și Travis Barker formează un cuplu numai de câteva luni, muzicianul și-a tatuat numele iubitei sale pe piept.

Ambii au copii din fostele relații: Kourtney are doi băieți și o fată cu Scott Disick, iar Travis o fată și un băiat din căsnicia cu Shanna Moakler .

 

Sursa foto: PROFIMEDIA

 

related posts

Modifică setările cookies