Lindsay Lohan, însărcinată pentru prima oară: "Suntem foarte entuziasmați de sosirea noului membru al familiei"


Lindsay Lohan este însărcinată. Actrița în vârstă de 36 de ani și soțul ei, Bader Shammas vor deveni părinți pentru prima oară.


Vestea că va deveni mamă vine la mai puțin de un an după ce Lindsay Lohan s-a căsătorit cu Bader Shammas (36 ani). Cei doi au început să se întâlnească înainte de pandemie, iar logodna a avut loc în noiembrie 2021.

"Suntem foarte entuziasmați de sosirea noului membru al familiei noastre și așteptăm cu nerăbdare acest nou capitol al vieții noastre!".

În momentul în care  a fost cerută în căsătorie, cu un inel în valoare de aproximativ 200.000 de dolari, actriță le-a comunicat celor 9.7 milioane de fani de pe Instagram că este cea mai fericită femeie din lume. Cu toate acestea, Lindsay Lohan a decis ca nunta să fie una discretă, căsătorindu-se în secret.

"Sunt cea mai norocoasă femeie din lume. Tu m-ai găsit și ai știut că vreau să găsesc fericirea și harul, toate în același timp. Sunt uluită că ești soțul meu. Viața mea și totul pentru mine. fiecare femeie ar trebui să se simtă așa în fiecare zi", a spus ea, referindu-se la iubitul ei, Bader.

Sursă foto: Getty, Instagram

  • Lindsay Lohan, însărcinată pentru prima oară: Suntem foarte entuziasmați de sosirea noului membru al familiei

related posts

Modifică setările cookies