MacKenzie Scott, a patra cea mai bogată femeie a lumii, divorțează de soțul profesor


Mai puțin de doi ani a durat mariajul dintre fosta soție a lui Jeff Bezos cu profesorul Dan Jewett. MacKenzie Scott divorțează pentru a doua oară, iar partenerul ei nu a protestat. Cum se va împărți averea de 44 de miliarde de dolari a antreprenoarei.


MacKenzie Scott (52 de ani) a depus dosarul de divorț, după nici doi ani de mariaj alături de profesorul Dan Jewett. Antreprenoarea a divorțat și de miliardarul Jeff Bezos, în aprilie 2019, după ce l-a prins pe acesta în compania altei femei.

Fosta soție a lui Bezos este, în prezent, a patra cea mai bogată femeie din lume, cu o avere de peste 44 de miliarde de dolari. MacKenzie Scott mai este întrecută doar de Francoise Bettencourt-Meyers, nepoata lui Eugène Schueller, fondatorul companiei L'Oreal (74,8 miliarde $), Alice Walton, fiica fondatorului lanțului Walmart (65,3 miliarde $), și Julia Flesher Koch, văduva miliardarului David Koch (60 miliarde $).

Ce se va întâmpla cu averea lui MacKenzie Scott după divorț

MacKenzie Scott divorțează fără probleme, fiindcă ea și soțul ei au semnat un contract prenupțial, scrie The New York Times.

Semne ale problemelor lor în cuplu au apărut după ce presa a sesizat că numele lui Dan Jewett nu mai apare în angajamentele filantropice ale miliardarei. În ultimii ani, MacKenzie Scott a donat câteva miliarde de dolari unor cauze nobile și a promis că va renunța la mare parte din avere înainte de a muri.

De asemenea, numele lui Jewett nu mai este menționat pe site-ul companiei Amazon.

În 2019, MacKenzie Bezos a divorțat de soțul ei, Jeff Bezos, și a primit de la acesta acțiuni la gigantul Amazon în valoare de 35 de miliarde de dolari. Într-un singur an, femeia și-a sporit averea cu peste 12 miliarde.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: 

  • MacKenzie Scott, a patra cea mai bogată femeie a lumii, divorțează de soțul profesor

related posts

Modifică setările cookies