Maia Sandu: „Îi vom primi pe toți cei care ne vor cere ajutor”. Președintele Republicii Moldova, apel la solidaritate


Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut un apel la solidaritate și a apreciat rapiditatea cu care s-au mobilizat cetățenii, autoritățile și oamenii de afaceri pentru a-i ajuta pe refugiații din Ucraina, care au ajuns la frontiere, scrie publika.md


„Ne-am trezit într-o lume nouă, mai violentă, mai incertă și instabilă, o lume în care războiul neprovocat este posibil și face victime în apropierea frontierelor noastre. (...)

Instituțiile statului sunt dispuse să ajute acești oameni care nu au pe nimeni. Chiar dacă în următoarele zile fluxul de oameni din Ucraina va crește, îi vom primi pe toți cei care ne vor cere ajutor”, a spus Maia Sandu. 

„În vremuri tulburi, trebuie să putem conta unii pe alții. Oamenii sunt alături de oameni. Puterea noastră este în capacitatea noastră de a fi uniți în omenia de care dăm dovadă, în generozitatea cu care împărțim din puținul pe care îl avem cu cei care au nevoie de sprijin. Sunt mândră de voi”, a mai spus Maia Sandu în discursul ei către cetățeni. 

Potrivit șeful statului, în ultimele 24 ore, pe teritoriul Republicii Moldova au intrat peste 16.000 cetățeni ucraineni. Maia Sandu le-a mulțumit oamenilor care încearcă să-i ajute pe ucraineni cu adăpost, mâncare și produse de primă necesitate. 

În Republica Moldova a fost declarată stare de urgență pentru 60 de zile, în condițiile războiului din Ucraina. În această perioadă, Comisia pentru Situații Excepționale va impune un regim special de intrare și ieșire din țară, exploatarea în regim special a spațiului aerian, regim special de circulație a cetățenilor și mărfurilor pe teritoriul țării. Vezi detalii AICI

Mai mulți românii s-au mobilizat pe Facebook și își pun la dispoziție casele pentru a-i primi pe cetățenii Ucrainei care fug de război. 

Există câteva grupuri dedicate ajutorării ucrainenilor, printre care - Uniți pentru Ucraina și Voluntari în Europa. În unele județe, cum este de exemplu Maramureșul, oamenii au creat o comunitate virtuală care să ajute: Maramureșul găzduiește Ucraina.

În ultimele 24 de ore, peste 7000 de ucraineni au intrat în România, potrivit digi24.ro

Sursă foto: Instagram/ bbcnews
Vezi și: 
  • Maia Sandu: „Îi vom primi pe toți cei care ne vor cere ajutor”. Președintele Republicii Moldova, apel la solidaritate

related posts

Modifică setările cookies