Marea Britanie, în criză? Regina a pierdut controlul asupra Buckingham Palace


Familia regală britanică pare că stă pe un butoi cu pulbere, din cauza interviurilor date în ultimele luni de Prințul Harry, Meghan Markle și Prințul Andrew, care au vorbit despre problemele pe care le au.


Potrivit corespondentului regal Nicholas Witchell, de la BBC, Regina a pierdut controlul asupra Buckingham Palace, iar consilierii ei nu mai sunt consultați atunci când vreun membru al familiei regale oferă interviuri.

“Consilierii Reginei, dacă ar fi fost întrebați, i-ar fi sfătuit pe Ducii de Sussex și pe Prințul Andrew să nu dea acele interviuri. Regina a fost informată de ce a apărut în presă, dar are 93 de ani și nu mai are aceeași putere ca altădată, dacă a avut vreodată o așa mare putere”, a spus Nicholas Witchell, potrivit celor de la Daily Express.

Corespondentul regal a mai dezvăluit că este vizibil că lipsește controlul de altădată și că, în doar câteva luni, au existat mai multe interviuri pe care membrii familiei regale le-au dat presei fără a se consulta cu nimeni.

  • Marea Britanie, în criză? Regina a pierdut controlul asupra Buckingham Palace

related posts

Modifică setările cookies