Mărturiile băieților pe care Michael Jackson i-ar fi abuzat. Cum a încercat megastarul să le cumpere tăcerea


În plin apogeu al carierei, Michael Jackson a început să apară tot mai des pe primele pagini ale tabloidelor din cauza faptului că avea mulți prieteni a căror vârstă nu sărea de 12-13 ani. 

Tag-uri: #Michael Jackson

Tabloidul britanic Daily Mail a publicat câteva dintre mărturiile mai vechi ale câtorva dintre copiii care îl însoțeau pe Michael peste tot.


Unul dintre aceștia a susținut în instanță că megastarul l-a obligat, pe când avea doar 9 ani, să se îmbrace într-o rochie de mireasă și să pretindă că e soția lui. Alt băiat, pe nume Jordan Chandler, a dezvăluit că Michael le-a oferit lui și familiei lui 23 de milioane de dolari pentru a renunța la proces. Un alt băiat, Terry George, a susținut în fața instanței că în 1979 Michael ar fi spus lucruri nepotrivite în timp ce vorbea cu el la telefon. James Safechuck, la rândul său, susține că a fost invitat de Michael într-o excursie în Hawaii. Wade Robson, care ulterior a devenit coregraf și a lucrat cu Britney Spears și Justin Timberlake, a spus, la rândul lui, că Jackson l-a molestat timp de șapte ani. 

Avocații băieților spun că Michael a plătit daune morale de 200 de milioane de dolari familiilor celor 20 de băieți care l-au acuzat de abuz.

Macaulay Culkin spune că relațiile lui Michael cu copiii nu aveam nimic nepotrivit

Și Macaulay Culkin a povestit într-un interviu despre prietenia sa cu Michael Jackson.

Actorul a spus că prietenia lui cu superstarul a fost una „normală”. Culkin, în vârstă de 38 de ani, a fost invitat al lui Michael Rosenbaum, în cadrul podcast-ului acestuia, „Inside of You”. 

„La finalul zilei e ușor să zici că era un ciudat sau oricum îi mai spun ei (n.r., oamenii), dar pentru noi doi nu era ciudat, noi eram prieteni. [...] Oamenilor li se părea neobișnuită prietenia noastră pentru că el era un superstar. Eu, pe de altă parte, eram foarte singur în perioada aia. Michael m-a înțeles pentru că și el se simțea foarte singur și tocmai de asta voia să se asigure că nimeni altcineva nu se mai simte așa.”, a spus actorul.

Culkin l-a descris pe Jackson drept un om „amuzant, amabil, fermecător, haios, foarte copilăros și foarte inteligent”. 

Actorul a povestit în același podcast și despre relația pe care a avut-o cu tatăl său. 

„Tatăl meu, pe de altă parte, a fost un nenorocit. Un asemenea om nu ar trebui să devină niciodată părintele cuiva.”, a spus el.

Culkin a adăugat, printre altele, că a suferit foarte mult de-a lungul timpului pentru că tatăl său nu i-a spus niciodată că e mândru de el sau că îl iubește. 

„Nu vorbim de 23 de ani. A încercat o singură dată să reia relația cu mine, pe când aveam 18 sau 20 de ani.”, a concluzionat actorul. 

Vezi și:

related posts

Modifică setările cookies