Megan Fox, răvășitoare pe covorul roșu. Cum arată rochia prin care i se disting perfect formele


În urma cu 10 ani, Megan Fox era considerată cea mai sexy femeie din lume. Între timp a născut trei copii și arată la fel de fenomenal.


În vârstă de 33 de ani, Megan Fox a impresionat la cea mai recentă apariție a sa pe covorul roșu. Actrița a purtat o rochie fină din satin, prin care i se disting perfect formele. Cu un decolteu adânc, ținuta sexy a transformat-o în cea mai fotografiată vedetă de la eveniment.

 

Megan Fox și-a făcut apariția alături de soțul său, Brian Austin Green. Deși în ultimii ani au fost mereu zvonuri că cei doi nu se mai înțeleg și că sunt la un pas de despărțire, iată-i  împreună la fel de fericiți ca la început.

Aceasta este una din rarele apariții ale ale vedetei la evenimente mondene. Megan Fox a preferat să își dedice timpul familiei -  se ocupa de creșterea celor trei băieți.

În ciuda măsurilor pe care le iau pentru a-și proteja copiii, din când în când mai apar imagini cu ei în tabloide. Astfel s-a aflat că fiul mijlociu al celebrului cuplu poartă haine de fete. Invitată într-o emisiune tv, Megan Fox a dezvăluit că Noah, în vârstă de 6 ani, se îmbracă în rochii atunci când merge la scoală, iar ceilalți băieți râd de el. Micuțul este pasionat de modă și își alege singur hainele când iese din casă.

“Face design, desenează outfituri. Este foarte talentat, dar are totuși 6 ani. Este pasionat de modă, își alege singur hainele, iar câteodată îi place să se îmbrace în rochii”, a spus Megan Fox.

 

  • Megan Fox, răvășitoare pe covorul roșu. Cum arată rochia prin care i se disting perfect formele

related posts

Modifică setările cookies