Mimi, în Viața bate vlogul, despre eșecul primei experiențe intime: ”Am simțit că nu mai am nimic în momentul acela”


Are sute de mii de fani în România, iar acum ne împărtășește povestea dramatică din spatele succesului ei.


Mimi este o vloggeriță de succes din România, cu sute de mii de fani, însă în adolescență a fost victima bullying-ului, un fenomen cu care se confruntă majoritatea școlarilor și liceenilor în zilele noastre.  

Citește și: Maria Zvinca, din serialul ”Viața bate vlogul”: ”Nici măcar nu știam ce înseamnă avort”

În cel de-al patrulea episod al serialului original protvplus.ro ”Viața bate vlogul”, Mimi le dezvăluie prietenilor săi, Emil Rengle, Alpaca, Levin, Maria Zvinca, Radu Constantin, Miru, Robert Ionescu, cum a reușit să treacă peste complexele din copilărie, dar și peste comentariile răutăcioase ori șicanele care i-au marcat adolescența.

Sedusă, la 17 ani, de un coleg de liceu, Mimi a acceptat să facă sex cu el, doar pentru a fi, mai apoi, umilită de acesta. ”La liceu, toată lumea striga după mine că sunt o curvă, pentru că făcusem sex, o singură dată, cu un băiat de care eram îndrăgostită moartă. Am simțit că nu mai am nimic în momentul acela”. Respectivul coleg nu s-a mulțumit să-i păteze reputația în școală: ”S-a uitat în ochii mei și mi-a spus: ești cea mai urâtă fată cu care am avut treabă în viața mea, ești jalnică, ești ultimul om și nu mi-a plăcut niciodată de tine, am vrut doar să-mi bat joc de tine, ai fost jucăria mea preferată”.

După o astfel de experiență, Mimi a trecut printr-un episod de depresie, din care a ieșit cu ajutorul mamei sale și doar după ce s-a apucat de vlogging. 

În serialul marca protvplus.ro, 8 dintre cei mai populari vloggeri din România abordează fără inhibiții probleme reale de viață, precum bullying, alcoolism, violență, consum de droguri, sexualitate, din propria perspectivă.

related posts

Modifică setările cookies