Ministerul Sănătății a anunțat ce se întâmplă dacă apar îmbolnăviri într-o sală de clasă după redeschiderea școlilor


Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au finalizat ordinul comun care prevede măsurile pentru redeschiderea şcolilor pe 8 februarie.


Potrivit reprezentanților Ministerului, citați de news.ro, se prevede: 

”La apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învăţământ gimnazial, liceal, profesional şi postliceal se efectuează ancheta epidemiologică şi testarea contacţilor acestuia. Conducerea unităţii de învăţământ va decide în urma consultării DSP/DSPMB dacă se impune carantinarea celor care fac parte din aceeaşi clasă sau suspendarea cursurilor, după caz”.
 
De asemenea, documentul prevede că, în cazul în care este necesară suspendarea activităţii unei şcoli, decizia se ia, la propunerea şcolii, prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
 
Ordinul mai prevede că, în cazul în care se suspendă activitatea unei clase sau a şcolii, orele continuă online, la fel ca până acum.

Edupedu.ro a publicat un ghid pentru redeschiderea școlilor pe data de 8 februarie, în varianta propusă de Minister.
 
Cele mai importante măsuri sunt: 
 
*masca trebuie purtată în permanență;

*profesorii, personalul școlii și elevii trebuie să păstreze distanța de un metru în clase;

* ușa să fie deschisă la clase;

*va fi asigurată aerisirea claselor înainte de sosirea elevilor, prin deschiderea ferestrelor timp de minimum 30 minute, apoi în timpul pauzelor minimum 10 minute şi la finalul zilei, ținând cont de temperatura exterioară;

*se pot desfăşura doar jocurile sportive care permit distanţarea fizică, de preferat în aer liber, daca conditiile meteo permit;

PROFU' REVINE LA PRO TV PE 11 FEBRUARIE

Pe PRO TV PLUS puteți vedea un interviu cu elevii din Profu':

FOTO: SHUTTERSTOCK

  • Ministerul Sănătății a anunțat ce se întâmplă dacă apar îmbolnăviri într-o sală de clasă după redeschiderea școlilor

related posts

Modifică setările cookies