Mireasa anului în Brazilia. S-a căsătorit cu fostul fotbalist Kaka


Carolina Dias (25 de ani) e una dintre cele mai frumoase femei din Brazilia, iar la finalul săptămânii trecute a devenit în mod oficial partenera de viață a fostului fotbalist Kaka (37 de ani), desemnat cel mai bun din lume în 2007, când a câștigat „Balonul de Aur”.

Tag-uri: #Kaka #nunta

Cei doi au pus la cale o nuntă în două etape, prima fiind cununia civilă, celebrată duminică în compania rudelor și a celor mai apropiați prieteni, într-o locație mirifică, în aer liber. Imaginile și fotografiile au fost spectaculoase, ceremonia fiind așteptată cu sufletul la gură de întreaga presă braziliană. Peste două săptămâni, la 30 noiembrie, va avea loc și petrecerea de nuntă, de această dată într-o companie mai largă, cu peste 300 de invitați.

Citește și: Marea Britanie, în criză? Regina a pierdut controlul asupra Buckingham Palace

Carolina Dias și Kaka și-au început relația în 2016, la scurt timp după ce Kaka a divorțat de prima soție, iubita din copilărie Caroline Celico, cu care are și doi copii. În 2005, atunci când a ajuns pentru prima dată în fața altarului, fostul fotbalist a mărturisit că a fost virgin în clipa nunții, așa cum i-au cerut dogmele creștine.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Carolina Dias Leite (@diasleite) on

Carolina a acceptat însă trecutul învolburat al lui Kaka, exprimându-și satisfacția imensă pentru faptul că a îmbrăcat în premieră rochia de mireasă. „E minunat să te căsătorești. E o muncă infernală, dar şi distractivă. Aş vrea să mă mărit o dată la 5 ani, Kaka”, a  declarat brazilianca.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Carolina Dias Leite (@diasleite) on

Foto: Profimediaimages.ro

Vezi și: Organizatoarea nunții lui Justin Bieber și Hailey Baldwin a făcut publice detaliile ceremoniei


related posts

Modifică setările cookies