Neti Sandu, despre astre și Horoscop: „Eu vreau să înțeleg viața, doar asta mă interesează”


În 1990 și-a făcut prima astrogramă și a fost fascinată de tot ce i-au dezvăluit astrele. Neti Sandu spune că astrologia este incredibilă, inepuizabilă și depozitara tuturor răspunsurilor despre natura umană.


De aproape 30 de ani caută în stele răspuns la tot ce ne-nconjoară. Neti Sandu, care prezintă rubrica Horoscop a Știrilor PRO TV, a vorbit cu Perfecte.ro despre cum citește ea astrele și ce informații prețioase dețin ele despre fiecare dintre noi. 

Neti, știu astrele totul despre noi? E scris în stele ce înclinații avem, ce fel de oameni suntem?

„Da, eu așa zic. Cred că nu știm noi câte știu ele, asta-i realitatea, că nu avem atâta cunoaștere. Eu așa am început, pentru că am fost curioasă să văd tot ce se poate afla. Îmi amintesc că la început am făcut astrograme pentru toți colegii, pe când lucram la o bibliotecă. Numai cine nu a vrut nu a căpătat o astrogramă. Bineînțeles că întâi mi-am făcut mie, am făcut școală pe mine. După aceea au urmat membrii familiei mele. Astrologia este inepuizabilă, cred că mai sunt lucruri de descoperit, dar nu avem atâta capacitate și atâta minuțiozitate încât să putem înțelege totul.”

Citește și: Horoscopul zilnic 29 august 2019. Peștii se vor întoarce la fosta iubire, vezi ce se întâmplă cu Berbecii


FOTO: Perfecte.ro

E greu să faci o astrogramă?

„Întâi trebuie să înveți fiecare zodie, după aceea ce înseamnă fiecare planetă, ce face fiecare zodie în fiecare dintre case. Fiecare om are zece planete, care stau într-un fel în ziua în care s-a născut. Ca să poți să spui ceva despre acel om trebuie să înveți pentru fiecare ce înseamnă Venus în Balanță, Venus în Gemeni etc. E inepuizabilă și, din când în când, le reiau să văd dacă mai storc ceva de la ele fiindcă, de fapt, eu vreau să înțeleg viața, asta mă interesează.”

Îți pot spune astrele când sau cum vei muri?

„Da, e posibil, dar eu nu am verificat treaba asta. Există într-una dintre cărțile mele ceea ce se cheamă Punctul morții. După ce am făcut calculele, mi-am dat seama că nu se potrivește, că mai sunt lucruri care ne scapă. Deci, cu certitudine nu vom putea spune când sau cum va muri cineva, pentru că există acest liber arbitru...”

Dar dacă ai ști... ai putea spune cuiva? L-ai putea preveni?

„În puținele cărți bune pe care le-am studiat, fiindcă multe sunt fanteziste, am citit că nu ai voie să spui așa ceva. Pentru că omul se va programa pentru așa ceva, nu va ști să se apere și tu nu-l ajuți cu nimc dacă-i spui că urmează să moară. Am citit în Lazarev (Sergei Nikolaevich Lazarev - n.n.) că veneau la el oameni bolnavi în fază terminală, iar el le spunea să le ceară iertare tuturor persoanelor cărora le-au greșit. Și foarte mulți reușeau, dintr-o dată, ca o iluminare, să se elibereze și să se ridice din scaunul cu rotile, se tratau de cancer a doua zi. În timp ce alții nu reușeau, fiindcă nu credeau în așa ceva, și mureau.”

FOTO: PRO TV

Studiind această ramură te-a ajutat să te cunoști cel mai bine...

„Da, dar mai am multe de descoperit la mine. Știu să lucrez cu mine, am făcut terapie și cursuri de dezvoltare personală, am făcut constelații familiale și multe alte lucruri. Le-am făcut pentru a înțelege ce trăiesc, de fapt. E foarte interesant, fiindcă am Soarele în casa autodidactului.”

A propos de Horoscop... Cum e posibil ca o informație să fie valabilă pentru toate Fecioarele sau pentru toți Scorpionii?

„Fii atent! Noi acum suntem cu Soarele în Fecioară; mai avem Marte și Venus în Fecioară. Mai avem Luna care e în Leu și Mercur. Jupiter e punct fix, adică stă un an în Săgetător, știu ce face acum, dar eu mă folosesc de ce am acum în Fecioară. Avem Luna și Mercur în Leu – distracție, dragoste și acțiune. Și Fecioarele ce fac? Muncesc, sunt o zodie de subalterni și trebuie să facă treabă ca lumea, că altfel își trag singure la gioale și sunt nemulțumite că nu și-au făcut treaba cum trebuie. Da, așa e Fecioara. Trebuie să cunoști tipologiile.”

Vezi și: VIDEO Neti Sandu și Elena Lasconi, prietene inseparabile

  • Neti Sandu, despre astre și Horoscop: „Eu vreau să înțeleg viața, doar asta mă interesează”

related posts

Modifică setările cookies