Nu degeaba era cel mai apreciat model de pe vremea lui Ceaușescu! Dana Savuică spectaculoasă în bikini la 49 de ani


“Mă simt ca la 35 de ani!”, spunea anul trecut Dana Savuică într-un interviu. Este de înțeles, la cât de bine arată vedeta. Unul dintre cele mai bine cotate modele de pe vremea lui Ceaușescu, Dana are și in prezent un trup spectaculos.


Prima vedetă din Romania care a pozat în Playboy, Dana Savuică ar putea oricând reface experiență, având în vedere că trupul ei este neschimbat. În 1999, pe când avea 29 de ani, vedeta a avut curajul să accepte operta de la celebra revistă de nuduri.

Acum, la 49 de ani, Dana Savuică face în continuare furori: arată impecabil în costum de baie. Întoarsă de curând din vacanța din Mykonos, fostul model și-a incantat fanii cu pozele sale în bikini.

Vedeta și-a adus aminte, provocată de cei de la Click!, cum a fost experiența ei cu Playboy. “Cei de la Playboy își doreau o vedetă. Voiau femei naturale din cap până în picioare. Americanii s-au bucurat că sunt blondă. Am ajuns acasă, am vorbit cu soțul meu și cu părinții mei. Tata nu prea a fost ok cu ideea că eu să devin model, voia să fiu diplomat că și el. Când i-am zis de Playboy, a avut în credere că va fi ceva elegant și decent. Soțul meu a spus că este ok, dar cu jumătate de gură. Eu am pozat la Chicago, cu un fotograf internațional. Decorul a fost un tribut pentru Marilyn Monroe, care a fost prima vedetă care a pozat în Playboy”, a povestit Dana Savuică.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai jos:

 

  • Nu degeaba era cel mai apreciat model de pe vremea lui Ceaușescu! Dana Savuică spectaculoasă în bikini la 49 de ani

related posts

Modifică setările cookies