Nu faceţi asta acasă! Iubita lui Sergio Ramos putea să moară din plictiseală


Pilar Rubio (41 de ani) e cunoscută în Spania ca prezentatoare, actriţă şi model, dar mai ales prin faptul că va deveni în curând soţia unuia dintre cei mai valoroşi fotbalişti ai lumii, fundaşul Sergio Ramos de la Real Madrid.


Într-o recentă emisiune televizată, frumoasa Pilar a relatat cu zâmbetul pe buze o întâmplare care putea s-o coste scump, chiar şi viaţa. E vorba despre un experiment făcut de ea într-un moment de plictiseală, după o zi de muncă.

„Eram la hotel şi nu aveam ce face. În schimb aveam la îndemână o brichetă şi nişte tricouri. M-am gândit să le ard pentru a crea acele găuri de culoarea cuprului care sunt acum la modă şi care dau un efect de zombie”, a povestit iubita lui Sergio Ramos. 

Pentru ca lumea să înţeleagă exact în ce a constat experimentul, Pilar Rubio a făcut o demonstraţie „live” în faţa fostului selecţioner al naţionalei Spaniei, Vicente Del Bosque, invitat şi el în respectiva emisiune.

„Camera s-a unplut de fum, am început să mă simt rău şi m-am dus la spital. Când le-am explicat doctorilor ce s-a întâmplat, s-au uitat la mine ca la o nebună. Puteam să mor intoxicată”, a precizat Pilar Rubio, care din fericire nu s-a ales decât cu o mare sperietură.

Simpatica brunetă se află într-o relaţie cu Sergio Ramos (33 de ani) de la finalul lui 2012 şi au împreună trei băieţi. Pilar şi Sergio au anunţat că se vor căsători în vara lui 2019, mai exact la 15 iunie, aceasta fiind una dintre cele mai aşteptate nunţi ale anului în lumea fotbalului.

  • Nu faceţi asta acasă! Iubita lui Sergio Ramos putea să moară din plictiseală

related posts

Modifică setările cookies