O sportivă a leșinat în bazin, în timpul Campionatului Mondial de Natație. Antrenoarea sa a sărit în apă pentru a o salva


Moment dramatic la Campionatului Mondial de Natație. Anita Alvarez, o înotătoare americană, a leșinat după finala de la înot artistic solo şi s-a scufundat în bazin, iar antrenoarea sa a sărit în apă pentru a o salva.


Andrea Fuentes, antrenoarea echipei americane de înot artistic şi sincron, a plonjat în bazin pentru a-şi salva eleva care se îneca, scrie AFP. 

„Ne-a fost foarte frică. A trebuit să sărim pentru că salvatorii nu făceau nimic”, a explicat Fuentes pentru jurnalul spaniol Marca.

Antrenoarea, îmbrăcată într-un şort şi tricou, a coborât până la fundul bazinului şi a readus-o la suprafaţă pe Alvarez. 

„Mi-a fost teamă pentru că am văzut că nu mai respiră, dar acum este bine”, a spus Fuentes.

 

Andrea Fuentes a declarat ulterior că sportivei i s-a făcut rău din cauza efortului depus în timpul finalei. „Am ţipat la salvatori să sară în apă, dar n-au înţeles ce am vrut să spun”, a precizat Fuentes. Antrenoarea i-ar fi spus elevei să se odihnească joi şi apoi să participe la proba pe echipe de vineri, după examene medicale.

Colegii sportivei au fost șocați de cele întâmplate. Aceștia privesc îngrijorați în timp ce personalul medical îi acordă îngrijiri Anitei Alvarez. 

Anita Alvarez, o tânără de origine mexicană, în vârstă de 25 de ani, şi-a pierdut cunoştinţa de mai multe ori în timpul selecţiilor de anul trecut pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. 

Sursă foto: Getty Images, Twitter: AFP News Agency

Vezi și: Trucuri de editing pentru TikTok

 

  • O sportivă a leșinat în bazin, în timpul Campionatului Mondial de Natație. Antrenoarea sa a sărit în apă pentru a o salva

related posts

Modifică setările cookies