A uimit pe toată lumea când a anunțat că nu mai formează un cuplu cu fostul ei soț, Cătălin Dobrescu, dar a explicat dacă mai există sau nu cale de împăcare. Aceasta a cântărit bine lucrurile și a luat o decizie finală.

Oana Radu nu ia în calcul o posibilă împăcare

Chiar dacă a suferit foarte mult și nu și-ar fi dorit să se ajungă în această situație, Oana Radu nu se răzgândește și nu vrea să mai dea nicio șansă căsniciei care s-a destrămat. Cei doi se căsătoriseră în urmă cu mai bine de trei ani și păreau extrem de fericiți împreună.

Fanii artistei speră ca aceasta să se împace, dar Oana Radu nu vrea să mai audă de așa ceva. Întrebată, pe contul său de Instagram, dacă mai există vreo șansă de împăcare între ea și Cătălin Dobrescu, artista a răspuns, împăcată cu ideea: „Absolut nici una”.

Cei doi foști soți încă locuiesc împreună

În urmă cu puțin timp, Oana Radu a uimit pe toată lumea, în momentul în care, în cadrul unei emisiuni televizate, a mărturisit că ea și Cătălin Dobrescu încă locuiesc împreună. Cu toate acestea, solista a precizat că încearcă să nu petreacă prea mult timp în aceeași locuință, pentru a nu se intersecta cu el.

„E mult spus locuim împreună. Cel puțin eu am încercat să-mi mut puțin locuința, în diferite părți. De ce? Nu pentru că nu ne-am înțelege bine, nu pentru că aș avea probleme. Eu cred că nu ne vom putea desprinde, dacă o să locuim în continuare împreună”, a dezvăluit Oana Radu.

Mai mult decât atât, Oana și Cătălin au câteva lucruri de împărțit, dar, după ce toate lucrurile se vor clarifica și se vor așeza de la sine, urmează să ia și o decizie importantă.

„Momentan avem niște lucruri de împărțit, până vom decide cum le vom face, tocmai pentru că nu am rămas dușmani, nu ne grăbim. Lăsăm lucrurile să se așeze, vedem cum vor decurge lucrurile și, în două-trei luni, vom lua o decizie importantă”, a mai spus Oana Radu, pentru un post de televiziune.

 

Sursa foto: Instagram