Oana Roman, mai sinceră ca niciodată! Are sau nu un nou partener după despărțirea de Marius Elisei: „Mă bucur de liniște”


Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit anul acesta și, chiar dacă s-a crezut că lucrurile între cei doi se vor rezolva la fel cum s-a întâmplat în trecut, nu mai există cale de întoarcere.


La despărțirea celor doi nu se aștepta foarte multă lume, dar lucrul care i-a șocat pe toți a fost acela că Marius Elisei și-a găsit rapid o nouă iubită după anii petrecuți alături de Oana Roman.

Activă pe rețelele de socializare și foarte sinceră de fel, fiica lui Petre Roman a vorbit de curând despre posibilitatea de a-și face o nouă relație după separarea de tatăl fiicei sale, care și-a refăcut rapid viața.

Spre surprinderea fanilor, Oana Roman a spus că nu caută un nou partener, că își dorește ca lucrurile să se desfășoare de la sine și că preferă să își focalizeze toată energia în creșterea și educația fiicei sale, Isa. 

„Nu și nici nu mă gândesc să fiu prea curând (n.r. – într-o relație). Mă bucur de liniște și pace și de Isa. Niciodată nu m-am aruncat într-o nouă relație după o despărțire. Nu-mi doresc sub nicio formă să grăbesc lucrurile și cred că o relație reală se caută, apare și se clădește în timp, nu peste noapte”, a spus Oana Roman.

Foto: Instagram

  • Oana Roman, mai sinceră ca niciodată! Are sau nu un nou partener după despărțirea de Marius Elisei: „Mă bucur de liniște”

related posts

Modifică setările cookies