Oana Tache a născut primul ei copil. Vedeta a publicat primele imagini cu băiețelul ei, Petru Lucas


Deși ar fi trebuit să vină pe lume o săptămână mai târziu, micuțul Petru Lucas i-a făcut o surpriză frumoasă mamei sale, Oana Tache. El s-a născut la un spital privat din București pe 1 august, chiar de ziua MTV.


Cea care a realizat peste 450 de interviuri cu artiști internaționali de top și care a fost singura reprezentantă a României la 8 ediții MTV EMA, Oana spune că, totodată, micuțul este cel mai frumos cadou pe care l-a primit în apropierea zilei ei de naștere, azi, 3 august. „Deși ziua nașterii era stabilită pe data de 7 august, Petru s-a pregătit un pic mai devreme să își cunoască familia. De fapt ei vin atunci când vor, indiferent de ce decidem noi. Și este o dovadă în plus că ne seamănă: despre mine se știe deja că sunt curajoasă și dornică să explorez cât mai mult și mai repede, iar Filip este foarte hotărât. Iată că astfel îi spunem bun-venit lui Petru mai devreme, pentru a întări familia Leilor”, declară Oana amuzată, menționând că în curând este și ziua de naștere a mamei sale, pe  9 august.

De acum încolo vor fi multe aniversări de sărbătorit în luna august pentru Oana, dar până atunci ea se bucură că Petru Lucas este sănătos, că ea se simte bine și la nici două zile de la naștere e plină de energie. „Imediat după naștere am postat pe blog www.oanatache.ro, iar de a doua zi am început să merg, mă ridic singură și mă plimb întruna prin spital”.

Oana declară că a avut o sarcină ușoară și a fost foarte activă până cu câteva zile înainte să nască. Ea și-a dorit foarte mult să aibă și o serie de poze profesionale din această perioadă minunată din viața ei, mai ales că o parte importantă din sarcină a prins-o mai mult în casă, în perioada de urgență. Astfel încât, cu doar două zile înainte de naștere, ea s-a bucurat de ședința foto realizată de Mădălina Udrescu. „Bebe Petru Lucas mi-a dat atât de multă energie încât pe ultima sută de metri am reușit să le facem pe toate, inclusiv camera bebelușului. Am apucat să pregătim tot, chiar dacă Petru Lucas s-a grăbit. Abia aștept să mergem acasă ca să ne putem bucura în formulă completă, Filip să îi citească, eu să îi pun muzică și să ne serbăm zilele retroactiv".

Oana și-a adus copilul pe lume într-o perioadă cu multe incertitudini, schimbări și restricții pandemice. „Însă totul a decurs minunat mai ales datorită implicării doamnei doctor Oana Dorobanțu, căreia îi mulțumesc nu doar pentru pregătirea sa, ci și pentru implicarea umană, pentru sfaturi și dăruire. O recomand cu toată căldura”.

După o activitate de peste 25 de ani în media românească, vedeta care s-a lansat la 5 ani în televiziune, la Abracadabra, și la 9 ani în presa scrisă a fost prezentatoare și realizatoare a numeroase producții on air și online la PROTV, după o experiență vastă acumulată la MTV, ProFM și Dance FM. 

De 12 ani este content creator în online, a lucrat pentru peste 30 de branduri internaționale, este fondator și owner al casei de producție de content exclusiv digital Medialike (www.medialike.ro) și al site-ului www.suntmandra.ro. Iar până la finalul acestui an pregătește lansarea unui nou proiect online care se va numi „Lumea lu’ Tache”.

Vezi și: How to TikTOK - Cum să faci „duet” de unul singur

  • Oana Tache a născut primul ei copil. Vedeta a publicat primele imagini cu băiețelul ei, Petru Lucas

related posts

Modifică setările cookies