Oana Zăvoranu susține că nu are intervenții estetice la față


Oana Zăvoranu a vorbit deschis despre intervențiile estetice pe care și le-a făcut de-a lungul anilor. Bruneta susține că NU și-a făcut nimic la față!


Oana Zăvoranu este una dintre cele mai controversate vedete din România din cauza faptului că întotdeauna spune ceea ce gândește și nu îi este deloc teamă să se exprime. Recent, aceasta a fost invitată la o emisiune mondenă, unde a vorbit despre operații estetice. Bruneta susține că nu are niciun fel de intervenție estetică la nivelul feței, lucru care i-a surprins pe oameni. 

La 49 de ani, Oana Zăvoranu arată foarte bine! Aceasta susține cu tărie că singurele intervenții pe care și le-a făcut de-a lungul anilor au fost implanturile mamare, pe care și le-a schimbat de 8 ori, apoi a renunțat complet la ele. Chiar dacă gurile rele susțin că apelează constant la tratamentele medicilor, actrița a declarat că nu și-a făcut nimic la față, iar buzele nu sunt injectate.

„Eu am buzele astea dintotdeauna. Am auzit că mi-am făcut mai multe operații decât Michael Jackson, e important că dacă pui o poză de acum 10 ani și una de pe acum, sunt cam la fel”, a declarat ea în cadrul unei emisiuni mondene.

Mai mult decât atât, actrița susține că nu își dorește să își facă intervenții estetice asemănătoare cu a altor persoane din showbizul românesc. Ea se consideră diferită și este de părere că autenticitatea sa i-a adus succesul.

„Când mă uit la mine, că eu sunt conștientă de valoarea mea și unicitatea mea în modestia mea, îmi dau seama că nu semăn cu nimeni și cu nimic. Nici nu vreau și nici nu încerc. Ce se întâmplă în ziua de azi și ce face ziua în lumea de azi, eu nu fac. De asta cred eu că sunt Oana Zăvoranu”, a mai spus ea.

Cum se menține în formă

Deși are 49 de ani, silueta Oanei Zăvoranu arată ca la 20! Aceasta susține că nu are grijă la ceea ce mănâncă sau la ceea ce bea, însă are norocul unor gene bune. Ea cântărește 53-54 de kilograme fără să țină vreo dietă. Mai mult decât atât, vedeta a menționat faptul că niciodată nu și-a pus botox în față.

„Mă mențin la 53-54 de kilograme. Beau lucruri care conțin zahăr, mănânc lucruri care conțin zahăr, nu țin niciun fel de dietă. Nu mi-am băgat botoxuri. Eu spun ce nu fac eu și fac altele”, a declarat ea.

Sursă foto: Oana Zăvoranu/Facebook

  • Oana Zăvoranu susține că nu are intervenții estetice la față

related posts

Modifică setările cookies