Poliția a făcut declarații despre cauza oficială a morții. Naya Rivera a murit ca o eroină


Autopsia a confirmat faptul că Naya Rivera a murit prin înec și nu există suspiciune de alcool sau droguri.


"Circumstantele și caracteristicile vizuale indică faptul că am găsit corpul Nayei Rivera. Identitatea a fost confirmată prin comparație dentară, iar rezultatele autopsiei sunt în concordanță. Decesul a fost cauzat de înec, iar starea corpului confirmă această teorie. La autopsie nu au fost identificate leziuni traumatice sau procese de boală. Nu există niciun indiciu din anchetă sau examinare cum că medicamentele sau alcoolul au jucat un rol în moartea sa. Vom iniția totuși și o analiză toxicologică”, mai scrie în raport.

Naya Rivera a fost dată dispărută săptămâna trecută și a fost găsită în porțiunrea de nord-est a lacului Piru, la nord de Los Angeles. 

Familia și prietenii subliniază chiar că a murit ca o eroină. Se pare că Naya Rivera a murit salvându-i viața fiului ei în varstă de 4 ani, Josey Dorsey.

Autoritățile mai spun că cel mai probabil ambarcațiunea pe care o închiriaseră a început să se îndepărteze în timp ce cei doi se aflau în apă: "Credem că totul s-a petrecut la jumătatea după-amiezii. Probabil că barca a început să fie dusă de curenți pentru că nu a fost ancorată. Femeia a avut energie pentru a-și duce fiul înapoi, dar nu suficientă pentru a se salva", a dezvăluit șeriful districtului Ventura, Bill Ayub, la o conferință de presă.

Chiar băiețelul actriței din Glee a povestit că ea l-a urcat pe puntea bărcii: "A explicat că a privit înapoi și a văzut-o dispărând sub suprafața apei", a încheiat Ayub.

Sursă foto: Profimedia Images

FULLSCREEN
Poliția a făcut declarații despre cauza oficială a morții. Naya Rivera a murit ca o eroină
  • /

related posts