Povestea impresionantă a profesoarei din Mexic, nominalizată la Oscaruri pentru cea mai bună actriță


Yalitza Aparicio Martinez se află la primul ei rol ca actriță și a fost deja nominalizată la cea mai importantă categorie a premiilor Academiei Americane de Film.


Yalitza Aparicio Martinez, care joacă în filmul Roma regizat de Alfonso Cuaron, a ajuns actriță dintr-o întâmplare. Inițial sora ei ar fi trebuit să fie distribuită în pelicula distinsă cu Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, însă aceasta era însărcinată în momentul filmărilor. Yalitza Aparicio, în vârstă de 25 de ani, e profesoară la o școală primară din orașul Tlaxiaco, Mexic, și a fost invitată de regizorul Alfonso Cuaron să dea o probă.

„Sora mea m-a convins, deoarece, în comunitatea noastră nimeni nu ne-a cerut vreodată să facem parte dintr-un film”, s-a confesat tânăra profesoară în The Guardian.

Yalitza Aparicio a trecut cu bine de prima probă, după care a fost distribuită în rolul menajerei Cleo Gutierrez. Tânăra, care încă locuiește cu părinții, a fost nominalizată la Oscar 2019 pentru cea mai bună actriță în rol principal. Gala din 24 februarie 2019 i-ar puta schimba complet viața. Yalitza a trăit la maximum momentul anunțării nominalizării la Oscar!

Citește și: Nominalizările la Oscar 2019, anunțate. Cine sunt favoriții

Tânăra actriță spune că s-a regăsit perfect în personajul ei, Cleo. „Viața mea a fost asemănătoare. Amândouă ne-am născut sărace și amândouă am visat să ajungem la Mexico City să avem o viață mai bună”, a spus Yalitza.

Alfonso Cuaron, care a regizat, scris, produs și filmat pelicula Roma de unul singur, a căutat aproape toată viața femeia potrivită pentru a juca rolul personajului său. Filmul Roma este o poveste răscolitoare a unei familii din clasa de mijloc din Mexicul anilor ’70, destrămată în urma unei trădări. 

Acțiunea este plasată în mijlocul unor evenimente dramatice din istoria Mexicului, masacrul de la Tlatelolco (Mexico City) din 1968, când 44 de studenți au fost uciși și peste 1.300 au fost arestați de forțele de ordine. Evenimentele sunt relatate așa cum le-a trăit regizorul, care avea 7 ani atunci.

Părinții tinerei Yalitza Aparicio descind din vechile popoare indigene Mixtec (tatăl) și Triqui (mama), iar Alfonso Cuaron a folosit dialectul Mixtec în filmul său. Fiindcă nu stăpânește prea bine limba tatălui ei, tânăra actriță a fost nevoită să învețe mecanic toate replicile.

Aparicio are o diplomă de studii în educație timpurie și face deja furori la marile festivaluri de film. Pentru rolul din Roma, ea a fost nominalizată la premiile Asociației Criticilor de Film de la Chicago, la Critics Choice Movie Awards, la Hollywood Film Awards, la Gotham Awards și la Women Film Critics Circle.

În acest an, Yalitza Aparicio va apărea într-un nou film, Love is Blind.

  • Povestea impresionantă a profesoarei din Mexic, nominalizată la Oscaruri pentru cea mai bună actriță

related posts

Modifică setările cookies