Poveşti inedite de iubire: Lili Sandu şi Silviu Ţolu! Ea e mai mare cu 12 ani, dar arată făcuţi unul pentru altul


Pe 28 mai, de ziua ei, Silviu Ţolu a dus-o în Instambul pe Lili şi a cerut-o în căsătorie.


A ales destinaţia aceasta pentru că acolo s-au întâlnit. Pe vremea aceea el făcea documentare în Turcia pentru blogul său, iar ea se afla în vacanţă cu o prietenă. La început s-au împrietenit, apoi s-au îndrăgostit! 
 
Lili a mărturisit în repetate rânduri că pentru ea, diferenţa de 12 ani nu a fost  nicio problemă, dar a avut momente în care a fost reticentă, fiind influenţată de alte persoane. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

28.05.'19 Istanbul ✨❤️???? #isaidyes

O postare distribuită de L I L I S A N D U (@lilisandu_official) pe

 

Lili a mai povestit că s-a îndrăgostit de Silviu pentru că este un bărbat sincer, pentru că la început îi trimitea scrisori şi pentru că alături de el a simţit că trăieşte autentic, fără măşti. 
 
Atunci când sunt împreună, Lili şi Silviu îşi petrec mult timp în bucătărie. Ea e expertă în clătite, iar el în preparate din carne, de care însă, din păcate, Lili nu se atinge, pentru că de ani de zile are un regim vegan. Sunt împreună de cinci ani, iar în prezent, ea are 40 de ani, iar el 28 şi îşi doresc foarte tare un copil. 
 

De ziua ei, Lili a postat pe contul ei de Instagram mai multe fotografii alături de iubitul ei, dar şi un video în care arată inelul de logodnă, alături de descrierea „28.05.’19 Istanbul. Am spus da“. 

Apoi a făcut o altă postare, în care, la final a făcut referire şi la vârsta împlinită:

"Vă mulţumesc pentru toate urările! Wow ce surpriză am avut să vad şi să simt atât de multă simpatie din partea voastră, înseamnă ca pe undeva am reușit sa va inspir sa călătorim împreuna în aceste povesti pe care le trăiesc.O noua etapă a vieții mele a început ieri...Sunt super fericită şi incă tremur când mă gândesc cât de intens şi emoționant a fost acel moment...

P.S: Vârsta e doar un număr!"

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Weekend vibes! ???? #romanticgetaways #picnicdate #tgif #weekend #memories

O postare distribuită de L I L I S A N D U (@lilisandu_official) pe T

Pe PRO TV PLUS puteţi vedea un interviu în care Silviu Ţolu vorbeşte despe relaţia cu Lili Sandu:

FOTO: INSTAGRAM

related posts

Modifică setările cookies