Principesa Sofia a României, operată la încheietura mâinii. Care e starea ei de sănătate


Cea de-a patra fiică a Regelui Mihai I și a Reginei Ana, Sofia, a suferit o intervenție chirurgicală în această lună, la o clinică privată din Capitală. Principesa a fost diagnosticată cu sindrom de tunel carpian bilateral sever.


Alteța Sa Regală Principesa Sofia a României a fost operată de dr. Mihai Cristescu, medic primar neurochirurg, care i-a pus diagnosticul de sindrom de tunel carpian bilateral sever. Conform echipei medicale, operația a fost un succes.

Sindromul de tunel carpian este o afecțiune cauzată de compresia nervului median la nivelul încheieturii mâinii sau a canalului carpian. Printre simptomele asociate afecțiunii se numără durere, o senzație de furnicături și amorțeală la nivelul palmelor și degetelor (mai ales pe timp de noapte) și slăbiciune musculară, spun reprezentanții clinicii medicale. 

Medicii au decis să realizeze intervenția chirurgicală după efetuarea unei investigații de elecție EMG (electromiografie) la mâna dreaptă. Principesa va petrece următoarele două săpătămâni acasă, pentru a se recupera după operație.

„Sunt recunoscătoare domnului doctor Cristescu și echipei dumnealui pentru intervenția rapidă și precisă în rezolvarea problemei medicale de care sufeream. De asemenea, mulțumesc pe această cale rețelei de sănătate Regina Maria pentru grija cu care veghează asupra sănătății Familiei Regale a României, respectând cu adevărat valorile în care străbunica mea credea”, a declarat Alteța Sa Regală Principesa Sofia a României.

Dr. Mihai Cristescu este coordonator al Secției de Neurochirurgie Spinală și Cerebrală în cadrul spitalului și a realizat peste 1.500 de intervenții chirurgicale în cadrul grupului medical, care este furnizor oficial al Casei Regale a României încă din anul 2011. 

Cine este Sofia, principesă a României

Principesa Sofia a României este cea de-a patra fiică a Regelui Mihai I și s-a născut la Palatul Tatoi din Grecia, la 29 octombrie 1957. Sora ei cea mare, Principesa Margareta a României, este custodele Coroanei României. În anul 1998, Sofia s-a căsătorit cu Alain Biarneix, care și-a atribuit cu de la sine putere un titlu nobiliar. Regele Mihai nu a fost de acord cu această căsătorie și i-a retras titlul de principesă, precum și dreptul de a ocupa tronul României.

În 1999, Sofia a născut-o pe Elisabeta-Maria, singura ei fiică. În anul 2002, fosta principesă a divorțat de soțul ei, pentru ca cinci ani mai târziu să-și recapete toate drepturile pierdute în urma mariajului, inclusiv dreptul de a revendica tronul. În acest moment, Principesa Sofia este a opta pe linia de succesiune la tronul României.   

FULLSCREEN
Principesa Sofia a României, operată la încheietura mâinii. Care e starea ei de sănătate
  • /


related posts