Prințesa Leonor, viitoarea regină a Spaniei, baie de mulțime la Madrid. „Leonor este viitorul”


Prințesa Leonor, moștenitoarea tronului Spaniei, a fost aclamată de sute de oameni la prima ei apariție publică într-o „misiune” oficială. Viitoarea regină a Spaniei este primul copil al actualilor suverani, Felipe al VI-lea și Letizia a Spaniei.


Leonor, Prințesă de Asturia, are 15 ani și a participat pentru prima dată la un eveniment public în calitate oficială, fără a fi însoțită de părinții săi. Moștenitoarea tronului Spaniei a fost invitată la o festivitate care a marcat 30 de ani de la înființarea Institutului Cervantes, la Madrid.

Viitoarea regină a depus la institut o copie a Constituției Spaniei, document pe care l-a citit în fața națiunii în urmă cu doi ani, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la adoptarea legii fundamentale a statului.

Mai mult, prințesa a renunțat și la una dintre cărțile ei preferate, Don Quijote de la Mancha.

Leonor, Prințesă de Asturia, a fost aclamată la ieșirea din clădirea Institutului. Unii dintre susținătorii săi au afișat bannere pe care era scris „Leonor este viitorul”.

Vezi mai multe poze în GALERIA FOTO de mai jos!

Leonor mai are o soră, Sofia, care are 13 ani și poartă titlul de Infantă a Spaniei. Prințesa de Asturia, care este prima în ordinea la tron, s-a născut prin cezariană. Vestea nașterii ei a fost transmisă de cuplul regal presei prin SMS.

În vârstă de 15 ani, Prințesa Leonor va începe, în septembrie, cursurile UWC Atlantic College din Țara Galilor, unul dintre primele colegii din lume care au adoptat o curriculă internațională. Aici, examenul de Bacalaureat este recunoscut peste tot în lume.

Conform Casei Regale, cursurile liceale costă 78.000 de euro și vor fi suportate direct din alocația anuală a Regelui Felipe. Suveranul are un salariu anual de 234.204 euro, după ce în 2015 și-a redus venitul cu 20%.

Aceeași instituție de învățământ a fost urmată de Regele Willem-Alexander al Țărilor de Jos, Prințesa Raiyah a Iordaniei și Prințesa Elisabeta a Belgiei.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Întrebarea Mesei Rotunde cu IHATEPINK: Ce propunere are pentru Alina Eremia, Mimi si Cristina Ich?

  • Prințesa Leonor, viitoarea regină a Spaniei, baie de mulțime la Madrid. „Leonor este viitorul”

related posts

Modifică setările cookies