Prințul Andrew, acuzat de abuz sexual asupra unui minor, a fost renegat de familie


Ieri, după ce a avut o întrevedere unu la unu cu Regina, Prințul Andrew a fost lăsat fără medaliile militare și toate patronajele regale. 


Știrea bombă a fost anunțată de Palatul Buckingham joi seară. Regina, Prințul Charles și William sunt ”furioși” pe Ducele de York, după ce acesta a fost acuzat și va fi judecat pentru abuz sexual asupra unei minore. 

Conform biografului regal Angela Levin, prințul Charles a fost cel mai vehement în procesul de renegare al fratelui său.

„William și Charles sunt absolut furioși că a târât familia în mijlocul unui astfel de scandal. Orice ar fi făcut sau nu, el a fost prieten cu Epstein și l-a invitat la petreceri regale, deși știa că era acuzat de relații intime cu minore”. 

Ducele nu va mai putea folosi tilul regal și va trece prin procesul din Statele Unite ca ”cetățean de rând”, ceea ce înseamnă că nu va mai putea să se ascundă în spatele privilegiilor regale. 

Toate titlurile care-i aparținea Prințului Andrew vor fi redistribuite celorlalți membri ai familiei regale. 

Foto; Getty

Wine Trips România S2E8 | Carmen Tănase, pe urmele vinului alb realizat din struguri roșii la Vinarte
 
  • Prințul Andrew, acuzat de abuz sexual asupra unui minor, a fost renegat de familie

related posts

Modifică setările cookies