Radu Ștefan Bănică: "Nu mi-a fost şi nu îmi este uşor să port acest nume celebru"


La numai 19 ani, Radu Ştefan, fiul lui Ştefan Bănică Jr. din relaţia acestuia cu Camelia Constantinescu, devine celebru ca actor, cântăreț și chiar și vlogger. 


A oferit un interviu special pentru OK Magazine, interviu în care a povestit atât despre credința pe care o are în Dumnezeu, cât și despre numele său celebru, visul de a ajunge la Hollywood și relația cu frații săi. 

Radu Ștefan Bănică: "Nu a existat niciun moment în care să vreau să nu fiu băiatul lui Ştefan Bănică. Însă, uneori, mi-aş fi dorit să nu fi fost o familie atât de cunoscută. Nu mi-a fost şi nu îmi este uşor să port acest nume celebru, pentru că, în anumite situaţii, s-au luat decizii în detrimentul meu pe baza acestui fapt, dar nu mă plâng. Am un nume cu o istorie, aşa că nu vreau să mă mai pun la mintea altora.(...) Nu aş spune că mi-a fost greu, într-un fel am fost expus indirect datorită numelui pe care îl port. Sunt pregătit să arăt lumii de ce sunt în stare. (râde)"

Radu Ștefan Bănică: "Am o relaţie foarte bună cu frații mei, ne vedem destul de des. Sora mea a mai crescut şi am început să ieşim şi noi prin oraş la un suc sau la o îngheţată, lucru pe care îl ador, iar cu fratele meu mai mic mă joc cât mă ţine, este foarte haios şi plin de energie."

FOTO: RADU ȘTEFAN BĂNICĂ INSTAGRAM

Vezi și video:

  • Radu Ștefan Bănică: Nu mi-a fost şi nu îmi este uşor să port acest nume celebru

related posts

Modifică setările cookies