Reacția lui Cristi Borcea, după ce un fotbalist l-a acuzat că i-a făcut avansuri iubitei lui


În urmă cu doar câteva zile, Hristu Chiacu, fost fotbalist la Dinamo București, l-a acuzat pe Cristi Borcea că i-ar fi făcut avansuri iubitei lui, pe vremea când afaceristul era acționar la echipa din Capitală.


„E adevărat, da. Povestesc doar ce am aflat și eu. Știu doar că s-a dat la ea. Am aflat din anturajul nostru de prieteni. Dar au mai fost alte discuții după aceea, dar nu mai intru în amănunte. Tot legate de zona asta, da... Nu m-a afectat episodul, mai degrabă glumeam pe seama asta. Să fii patron și să faci chestia asta, iar apoi vrei să joace fotbalistul? Ăștia suntem noi, românii. În străinătate n-am auzit niciodată de așa ceva. Antipatie între noi? Nu, nu aveam nimic cu el, nu am nici acum. Serios! Dacă i-a reușit? Cred că da. Are un șarm aparte, da, e și frumușel”, a spus Hristu Chiacu la GSP Live.

După ce declarațiile fostului fotbalist s-au viralizat în mediul online, mai ales pentru că a spus despre Cristi Borcea că este „curvar”, afaceristul a fost contactat de cei de la ProSport, pentru a comenta pe marginea acestui subiect. Însă fostul acționar al lui Dinamo București nu a dorit să vorbească prea mult pe această temă: „Sunt niște prostii! Niște tâmpenii! Vă uitați în gura lui Chiacu? Nu vreau să comentez mai multe, chiar nu are rost”.

Vezi și: Cele mai tari idei de vacanta

related posts

Modifică setările cookies