Reacția lui Mihai Trăistariu după semifinala Eurovision 2022: “Nu am văzut așa ceva în viața mea”


Sâmbătă a avut loc semifinala Selecţiei Naţionale pentru Eurovision, iar 10 melodii s-au calificat în finala Eurovision România 2022, care va avea loc pe 5 martie.


Indignat de piesele alese, dar și reacțiile juraților, Mihai Trăistariu nu s-a abțiunut din a avea și o reacție. Artistul a ales ca în acest an să nu participe, deși declara în urmă cu ceva timp că nu e exclus să participe din nou. 

Prezentatorii au fost sub orice critică. Zeci de gafe, când greșeau băgau repede publicitate ca să nu se cunoască. Numai tâmpenii, nu am văzut așa ceva în viața mea. Gafe peste gafe ca la un spectacol de cămin cultural, ceea ce nu ar trebui să fie permis la o semifinală Eurovision România. În afară de Romcescu și Ozana, care au avut totuși un bun simț elementar și nu au jignit pe nimeni, ceilalți jurați și-au făcut de cap. Au fost obraznici. răutăcioși ca niciodată! Nu și-au arătat decât partea negativă a caracterului lor”, a declarat Mihai Trăistariu pentru click.ro

Pentru aceeași sursă, artistul și-a arătat nemulțumirea față de juriul de la Eurovision: „Juriul trebuie să fie format din oameni care cunosc fenomenul, sunt implicați în el și care își doresc pentru România ce este mai bun internațional. Doi, trei jurați au declarat și au postat că ei nu vor participa niciodată la Eurovision, că este o porcărie. Unii dintre ei au participat și nu au trecut nici preselecțiile, nu mai dau nume. Atunci, trebuie ales foarte bine juriul sau, din punctul meu de vedere, trebuie renunțat total la juriu. Unii dintre ei nu suportă niște genuri muzicale. Întotdeauna vor fi părți subiective. Nu este ok cu juriul. Poate în alte țări da, dar în România, nu”, a mai spus Mihai Trăistariu.

Sursă foto: Instagram

  • Reacția lui Mihai Trăistariu după semifinala Eurovision 2022: “Nu am văzut așa ceva în viața mea”

related posts

Modifică setările cookies