Regina și Kate Middleton, învelite cu aceeași păturică în mașină


Regina Elisabeta a II-a și Kate Middleton au participat recent la un angajament regal, la King's College din Londra. 


Regina și Ducesa de Cambridge au ajuns la universitate în cel mai adorabil mod. Nu numai că au împărțit aceeași mașină, dar și-au învelit picioarele cu aceeași păturică.

Citește și: La 92 de ani, Regina a postat pentru prima oară pe Instagram! Ce poză a publicat

În ciuda faptului că cele două se bucură de o relație bună, este pentru prima oară când Regina și Kate Middleton participă împreună la un eveniment, fără alți membri ai familiei regale.

Acestea au vizitat Universitatea din Londra - care se află sub patronajul Reginei - pentru a inaugura Bush House, un set de clădiri care au fost convertite în teatru și săli de conferință. 

După ce au fost întâmpinate de o mulțime entuziastă de fani, Regina și Ducesa de Cambridge au fost conduse pe terasa clădirii, unde Regina s-a întâlnit cu fostul său secretar privat, Lord Geidt, care acum este decanul universității. 

FOto: Getty

Vezi și: Cunoaste-i pe cei 100 de la Canta acum cu mine: Lili Davies

  • Regina și Kate Middleton, învelite cu aceeași păturică în mașină

related posts

Modifică setările cookies