Ruby este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste de la noi din țară, aceasta făcându-se remarcată grație hit-ului „Stinge Lumina”. După această lansare de succes, artista a continuat să își impresioneze fanii cu piese ritmate, ale căror versuri îți rămân veșnic în memorie.

Cântăreața nu doar că se bucură de o carieră la care unii doar visează, ci are și o relație extrem de frumoasă cu Robert. Cei doi se afișează constant pe rețelele de socializare, iar fanii se întreabă când au de gând să facă marele pas și să-și jure iubire veșnică în fața lui Dumnezeu.

După ce a primit numeroase întrebări despre nuntă, Ruby a decis să răspundă. Astfel, artista a menționat că nu se grăbește, iar căsătoria va avea loc atunci „când va vrea Dumnezeu”.

„Nu mă grăbesc, am o familie destul de mare pe care o am în grijă. Pas cu pas… Sunt foarte focusată și îmi doresc foarte mult să evoluez profesional, sunt binecuvântată cu frățiorul meu, pe care îl iubesc într-un fel de necuprins. Și nu lipsește dragostea din viața mea. Când vrea Dumnezeu să fie va fi…”, a spus Ruby pentru VIVA!.

Sursă foto: Instagram