Rusia și Ucraina vor avea reprezentate la Miss Univers 2023. Cine sunt cele două concurente "rivale"


Ucraina și Rusia vor avea reprezentate la ediția Miss Univers de anul acesta, singura competiție la care i-a fost permis să participe celei din urmă, după ce președintele Putin a pornit războiul împotriva țării vecine, în luna februarie a anului trecut.


Anunțul că Rusia va avea o reprezentată la concursul de frumusețe organizat în New Orleans, Statele Unite ale Americii, pe 14 ianuarie, a stârnit o serie de reacții controversate pe internet.

Este vorba de Anna Linnikova, în vârstă de 22 de ani, o tânără încrezătoare, care, la încoronarea sa drept Miss Rusia, de anul trecut, a vorbit despre importanța implicării în problemele semnificative ale societății. Însă, pe fondul războiului dintre Rusia și Ucraina, Anna a refuzat să facă vreun comentariu. Aceasta s-a rezumat în a spune că este încrezătoare că-i va aduce țării natale titlul.

”Atitudinea mea e cât se poate de pozitivă. Mă bucur că Rusia participă la această competiție. Cred în puterea mea și sper că voi câștiga”.

Pe cealaltă parte, reprezentanta Ucrainei, Viktoria Apanasenko, în vârstă de 28 de ani, a fost foarte vocala în ceea ce privește războiul pornit împotriva țării sale și s-a folosit de participarea să la Miss Univers pentru a-i încurajă pe oamenii să sprijine Ucraina în acest conflict.

”Este foarte important să vorbim despre război. Lumea trebuie să știe ce eforturi fac forțele noastre armate. Avem nevoie de susținerea țărilor care au salvat atâția oameni care au fugit din calea războiului. Trebuie să oprim cruzimea Rusiei. Sunt conștientă de responsabilitatea mea de a fi una dintre ambasadoarele Ucrainei. Sunt ucraineană, suntem puternici, curajoși și determinați. Indiferent de orice, cred că suntem puternici împreună și ne putem apăra pământurile”.

Sursă foto: Instagram

Vezi și:

  • Rusia și Ucraina vor avea reprezentate la Miss Univers 2023. Cine sunt cele două concurente rivale

related posts

Modifică setările cookies