Salman Khan, tandru cu fosta lui iubită chiar în fața Iuliei Vântur! Cum a reacționat fosta prezentatoare TV


Recent, actorul indian a împlinit vârsta de 57 de ani, iar la petrecerea organizată de ziua lui a participat, bineînțeles, Iulia Vântur, apropiații, rudele, dar și fostele iubite! 


Salman Khan, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori din India, și-a sărbătorit ziua de naștere, petrecere la care a fost surprins în ipostaze extrem de apropiate cu fosta sa iubită, Sangeeta Bijlani.

Cel despre care se știa că este partenerul Iuliei Vântur s-a apropiat de fosta iubită și a sărutat-o în fața tuturor, pe frunte, gest care a fost suprins pe camere, ajungând ulterior viral pe rețelele de socializare. Menționăm că presa din India o consideră deja pe Iulia Vântur „fosta iubită”, de aici înțelegându-se că între românca noastră și actorul indian nu mai există nicio legătură amoroasă.

Mai multe persoane au afirmat, în mediul online, că Iulia Vântur s-ar fi enervat la culme în acel moment, însă a preferat să stea retrasă și să se abțină de la anumite comentarii, așa cum a făcut și până acum. Fosta presentatoare TV a vorbit, la un moment dat, despre momentele dificile pe care a fost nevoită să le traverseze de când a început relația cu actorul Salman Khan.

„E o sabie cu două tăișuri. Când ești cunoscut prin prisma cuiva care este deja cunoscut sunt cele două variante în care oamenii ignoră talentul tău sau de ceea ce ești tu capabil și spun că e totul datorită conexiunii și asta mi-a luat ani de zile să dovedesc că merit locul în care sunt, că am lângă mine un om care să mă ghideze, să mă susțină”, a spus ea în cadrul unei emisiuni TV.

Sursă foto: Instagram

related posts

Modifică setările cookies