Sandra Izbașa, despre viitor și motivație: "Viața de sportiv este scurtă și trebuie să conștientizezi asta și să o iei pe un nou drum"


Chiar dacă nu îi lipsesc antrenamentele intense de la lotul de gimnastică, Sandra încă face mișcare, mai ales că are “pe mână” o grupă de copii talentați și isteți de care se ocupă la clubul Steaua.


Fosta sportivă se menține în formă cu ușurință. Acum are cu două kilograme mai puțin față de când era gimnastă de performanță și obinuiește să ia  doar o singură masă pe zi. Cum reușește? Ne spune chiar ea într-un interviu exclusiv pentru Perfecte.ro. 

“Acum sunt mai slabă față de când eram în activitate! Am o singură masă pe zi!” 
 

Sandra, cum te întreții, care este ritualul tău de frumusețe?
 
Am rutina mea zilnică de beauty în care mă demachiez de fiecare dată și am un ten proaspăt, curat și pot să aplic o cremă hidratantă. De regulă, merg pe anumite branduri pe care le cunosc și îmi plac, nu prea obișnuiesc să schimb produsele, dacă îmi plac merg foarte mult timp pe acel gen de cremă.
 

Hidratarea este foarte importantă. Beau foarte multă apa plată pentru a mă hidrata și încerc de fiecare dată să mă hidratez în orice loc unde merg. Nu pot să spun că fac neapărat detox dar eliminând oarecum carnea din meniul meu, consider că și asta este mult mai bine.  
 În plus, mama mea are un salon de remodelare corporală, are grijă de tenul meu cu diverse tratamente pe care mi le aplică acolo.
 
Ești complet vegetariană acum?
 
Nu pot să spun că sunt vegetariană, mănânc carne dar când simt nevoia, mai am scăpări. Am decis să renunț la carne înainte să înceapă vară, prin luna aprilie-mai am zis să încerc să fac această schimbare. Dacă îmi priește, foarte bine, dacă nu continui sau mă întorc la meniul meu zilnic.
 
Ce conține acum meniul tău zilnic?

 
Am rămas cu peștele, mănânc mult sushi, îmi place, mănânc legume, fructe - mă limitez doar la banane, portocale, mandarine și cam atât pentru că nu mă împac bine cu restul fructelor. Mai fac  și puțin  sport de întreținere, dar nu la același nivel ca înainte. Strechingul este foarte important să îmi păstrez elasticitatea mușchilor.
 
Știu că antrenezi copiii…
 
Antrenez la clubul Steaua. Merg zilnic la sală, am o grupă de copii pe care i-am preluat de la 4-5 ani, acum au 7 și 8 ani și odată cu ei mă mișc și eu. De anul viitor începem competițiile și ei abia așteaptă. Acum suntem în perioada de acumulare, ne dorim foarte mult să progresăm și să vedem ce putem să facem pentru viitor. Bineînțeles, mă încarc cu energia lor pozitivă în fiecare zi  și când îi văd că progresează mi se umple sufletul de bucurie. 

Datorită lor mă mișc și eu și mă întrețin pentru că le mai arăt câteva  elemente și dacă nu sunt încălzită bine nu pot să fac elementele respective și atunci îmi fac un program de streching înainte să încep cu ei. Dacă au nevoie de susținerea mea, îi ajut mereu.  

Te-ai gândit să  îți deschizi școala ta de gimnastică sau să faci un club în acest sens?
 
Momentan nu pentru că este destul de dificil la noi în țară, nu neapărat în București, dar în țară este destul de dificil.  Am luat această posibilitate în calcul pentru viitor, momentan antrenez la clubul Steaua și sunt bine.
 
De când nu mai faci sport de performanță te menții la greutatea pe care o aveai atunci?
 
Acum sunt mai slabă față de când eram în activitate! Nu este foarte mare diferență. Aveam o greutate optimă cât timp mă antrenam, iar acum am scăzut cu 2 kilograme față de cum eram eu înainte dar sunt conștientă că aceea era masă musculară…Atunci eram mult mai dezvoltată pentru că făceam 4 aparate și trebuia să am forță, aveam nevoie de mușchi.
 
 Îți lipsește acea perioadă cu antrenamentele?
 
Nu pot să spun că îmi lipsește. Puteam să mă retrag la 18-19 ani după ce m-am accidentat, dar nu am făcut-o pentru că atunci am simțit că mai am un cuvânt de spus în sportul care m-a consacrat. Având în vedere că noi ne ghidăm după un anumit cod de punctaj, acesta se modifică din 4 în 4 ani după fiecare ediție de jocuri și codul acesta nu mă mai avantaja atât de mult și pierdeam locul 1 sau podiumul. Și atunci am decis să mă retrag cu fruntea sus și împăcată că mi-am atins toate obiectivele.

"Viața de sportiv este scurtă și trebuie să conștientizezi treaba asta și să o iei pe un nou drum, să fii deschis oricărei provocări și să o iei ca atare"

Cum arată de fapt meniul tău? Fetele care vor să facă gimnastică de ce anume ar trebui să țină cont?
 
Copiii, în primul rând, cei care vor să facă gimnastică de performanță au nevoie de un meniu destul de echilibrat și 3 mese pe zi sunt obligatorii ca să aibă de unde să își ia forța și fructe iar, și puțin dulce, să nu se exagereze. Nu aș spune că atât timp cât tu ești copil să ai restricții la mâncare pentru că te dezvolți, ai nevoie de hrană în perioada respectivă. Mai încolo trebuie avut grijă să schimbi hrana pentru a nu lua kilograme în plus. Este cam greu să definesc un meniu pentru fiecare pentru că fiecare persoană are corpul și organismul diferite.
 
Meniul meu dimineața – nici când eram în lot, atunci când am făcut transferul de la Deva la Izvorani- nu prea exista. Am renunțat să mai mănânc de dimineață pentru că mă simțeam mult mai bine la antrenament și cu energie când aveam stomacul gol. Puteam să mă dau mult mai bine peste cap.

Am eliminat micul dejun dar am adăugat la masa de prânz sau seara alte vitamine, proteine, glucide, ca să–mi atrag tot ce am eu nevoie din acest punct de vedere. După ce m-am retras din gimnastică mi-am impus să am o viață echilibrată, să nu fac excese și de aceea am o singură masă pe zi.

Dulciuri mănânci?
 
Pe  timp de vară nu simt nevoia atât de mult. Mănânc dulciuri dacă îmi doresc dar nu fac exces, pentru că nu mă simt eu bine, așa mi-am educat eu corpul.
 
Cum reușești să mănânci doar o singură masă pe zi?
 
Multă lume mă întreabă cum reușesc, cred că așa este organismul meu făcut. Mă hidratez foarte mult, mai îmi iau câte o banană…

Dar singura ta masă pe zi ce conține?
 
Mănânc cât se poate de sănătos. Sushi, doar legume simple, pot să mai diversific cu niște paste. Seara - mă străduiesc să nu mănânc!
 
Gătești de obicei?
 
Prefer să mănânc în oraș pentru că nu am timp să gătesc acasă. Îmi este mult mai ușor ca atunci când termin antrenamentul să merg undeva unde cunosc și știu că mâncarea este bună și să mănânc acolo.
 
Ca proiecte în televiziune, să zicem, ești tentată să ai propria emisiune, pe sport sau divertisment? Ai primit vreo propunere în acest sens?
 
Sport cu divertisment probabil… Momentan nu am primit astfel de propuneri. Am filmat primul meu lungmetraj în această vară, se numește “Faci sau taci”, regizorul este Iura Luncașu.

Ce rol ai?

Acum, în filmul ăsta, s-a mulat foarte mult personajul Ema, după persoana Sandra, și foarte mult nu m-a scos din zona de confort dar o să fie un personaj exact așa cum am fost eu în zona de gimnastică. Sunt atrasă de actorie, am făcut și câteva cursuri. Faptul că Iura Luncașu s-a gândit la mine și mi s-a potrivit acest rol ca o mănușă, mi s-a părut foarte interesant.
 
Când se va lansa filmul?
 
Anul viitor prin primăvară!
 
Cu ce actori mai joci în lungmetraj?
 
Joc alături de Augustin Viziru, Giulia Anghelescu, Ana Baniciu, Diana Dumitrescu, Bogdan Mălăele. Sper să nu fi uitat pe cineva! Suntem o gașcă frumoasă!
   

Te gândești să continui cu actoria? 

 
În cazul în care o să prindă foarte bine acest film! Așa îmi doresc, pentru că am avut și cascadorii, este o comedie polițistă, abia așteptăm să dezvăluim câte puțin din acest film. Dacă o să prindă, bineînțeles că îmi doresc să continu pe mai departe.

Cu care dintre colegele de generație mai ții legătura? Cu ce fostă gimnastă ești prietenă cea mai bună? 

Prietenă cea mai bună… Suntem prietene toate! Andreea Răducan, Loredana Boboc, Silvia Stroescu, Monica Roșu, Larisa Iordache, Corina Ungureanu. Ținem legătura!
 
Lucrezi cu copiii. Te gândești să ai un copil al tău în viitorul apropiat?   

Este o întrebare mult prea personală. Eu mă bucur foarte mult că pot antrena copiii și nu am crezut vreodată că pot avea răbdare să le explic copiilor, am stat și ore întregi să le explic un singur element pentru că nu îl pricepeau. E o încercare! Nu pot să spun dacă da sau nu… Prefer să iau totul ca atare, cum vine, pas cu pas.
 

  • Sandra Izbașa, despre viitor și motivație: Viața de sportiv este scurtă și trebuie să conștientizezi asta și să o iei pe un nou drum

related posts

Modifică setările cookies