Și-a ademenit iubitul pe stadion, iar acolo l-a așteptat cu preotul. Ce a urmat l-a șocat pe bărbat


O femeie și-a convins iubitul să o ia de soție, după ce l-a pus în fața faptului împlinit. Crezând că vine la o simplă întâlnire romantică, bărbatul a ajuns pe un stadion, unde îl aștepta partenera lui, îmbrăcată în rochie de mireasă. 


O cununie religioasă mai puțin obișnuită a avut loc pe Stadionul Olimpic din Kiev. Mireasa, de orgine ucraineană, a organizat totul fără știrea mirelui, un cetățean german. Acesta a fost legat la ochi, știind doar că vine la o întâlnire surpriză. Mare i-a fost mirarea când s-a văzut în fața preotului. 

Chiar dacă a fost șocat de inițiativa iubitei sale, bărbatul a acceptat să se căsătorească. 

A fost foarte neașteptat. Și nu știam că este posibil să ne căsătorim pe stadion. Dar mă bucur foarte mult că ne-am căsătorit înaintea lui Dumnezeu, chiar și în ciuda circumstanțelor. Cred că nunta este o dată pentru totdeauna”, a recunoscut el, potrivit unian.net

Marina și Michael se declară fericiți că sunt primul cuplu din Ucraina care a fost cununat pe un stadion olimpic. Nunta atipică a fost posibilă cu sprijinul unei firme care organizează evenimente.   

 

Sursă foto: captură YouTube

related posts

Modifică setările cookies