Simona Halep, despre coșmarul prin care a trecut: "Trei luni am fost în depresie, mă trezeam plângând noaptea" - VIDEO


Ca mai toți sportivii de performanță, Simona Halep a trecut prin momente dificile după ce a suferit o înfrângere. Jucătoarea noastră recunoaște că a avut trei luni în care nu s-a putut bucura de nimic și chiar se trezea în mijlocul nopții plângând.


Meciul care a băgat-o pe Simona Halep în depresie

Simona Halep a declarat că a fost afectată trei luni după finala pierdută la Roland Garros, în faţa letonei Jelena Ostapenko.

Tenismena a fost învinsă, în 2017, de Jelena Ostapenko, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3, în finala French Open. Ea s-a impus la Roland Garros, în 2018, după 3-6, 6-4, 6-1, cu americana Sloane Stephens, în finală.

”Înainte de a câştiga primul Grand Slam, am pierdut o altă finală la Roland Garros. Conduceam meciul, a fost cel mai deprimant moment din viaţa mea. Trei luni am fost afectată, nu mă puteam bucura de nimic, uneori mă trezeam plângând în timpul nopţii. Aveam 6-3, 3-0 şi am pierdut meciul.

Dar am ştiut că trebuie să continui să muncesc, nu am renunţat la antrenamente, a doua zi eram pe teren şi mă antrenam din greu. Apoi, în ianuarie am pierdut o altă finală (n.r. la Australian Open), dar am fost foarte aproape, am jucat foarte bine şi n-a fost vorba despre jocul meu. Adversara a fost un pic mai bună, mai puternică.

Am continuat să cred că ziua mea va veni şi am continuat să muncesc. După, următorul Grand Slam pe care l-am jucat l-am câştigat”, a spus Simona Halep, în cadrul unui interviu de pe platforma Top Court.

Top Court este platforma oficială de e-learning de tenis a turneelor ATP și WTA.

Foto Facebook

  • Simona Halep, despre coșmarul prin care a trecut: Trei luni am fost în depresie, mă trezeam plângând noaptea - VIDEO

related posts

Modifică setările cookies