Smiley, fanul Nadiei Comăneci și al lui Jerry Seinfeld! L-a surprins enorm interacțiunea cu marea gimnastă


Idolii au și ei idolii lor. Smiley e admirat și iubit de mii de români, dar la rândul său a apreciat ani de zile doi oameni, ambii celebri la nivel internațioanal.


E vorba de Nadia Comăneci, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, și de Jerry Seinfeld, actorul  care a dat numele seriei celebre “Seinfeld.”
 
Nadia Comăneci și Smiley s-au întâlnit acum mai bine de patru ani la unul dintre meciurile Simonei Halep. În momentul în care artistul a ajuns lângă fosta gimnastă s-a blocat din cauza emoțiilor, dar, culmea, tot fosta sportivă l-a recunoscut și i-a propus ceea ce își dorea și el: să facă o poză împreună. 

 
Pentru libertatea.ro, Smiley a declarat:
 
“De-a lungul timpului m-am întâlnit cu o grămadă dintre oamenii pe care îi admiram când eram copil și pe care îi admir în continuare, evident. Am avut ocazia să cânt cu Alexandru Andrieș, Nicu Alifantis, cu Damian Drăghici, cu Mircea Baniciu. Am cântat cu Holograf, cu Compact, adică am reușit să-mi îndeplinesc o grămadă de visuri care păreau nebunești, când eram mic. M-am cunoscut cu Ilie Năstase, care a și apărut într-un clip pe care l-am făcut noi. M-am întâlnit cu Nadia Comăneci.Când m-am întâlnit cu Nadia Comăneci eram la un meci cu Simona Halep și, în boxa ei, era Nadia… Eu m-am așezat sfios, nu-mi venea să cred, iar ea a știut cine sunt și a vrut să facă o poză cu mine, să punem pe Twitter”.

Intercțiunea cu Nadia l-a încurajat pe Smiley să ia legătura cu Jerry Seinfeld, dar aici a avut parte de o surpriză mai puțin plăcută:
 
“I-am scris lui Jerry Seinfeld. Când am făcut piesa "Song About Nothing", i-am scris și i-am zis că l-am urmărit de mic, îi știu serialul și, pentru că el a scris un sitcom intitulat About Nothing, eu am făcut o piesă și i-am dat să o asculte. Nu mi-a răspuns”.

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA EXCLUSIV "SHARE ÎN BUCATE":

FOTO: GETTY

SMILEY INSTAGRAM

NADIA COMĂNECI INSTAGRAM

  • Smiley, fanul Nadiei Comăneci și al lui Jerry Seinfeld! L-a surprins enorm interacțiunea cu marea gimnastă

related posts

Modifică setările cookies