Sofia Vergara nu își arată deloc vârsta, iar acest lucru a fost confirmat de ultima sa apariție din mediul online. Actrița columbiană și-a anunțat propria linie de costume de baie, printr-o postare care a primit sute de mii de reacții.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Sofia Vergara are extrem de multă grijă de corpul ei, atât prin alimentație, cât și prin sport, iar ultima sa apariție a primit o mulțime de complimente.

Îmbrăcată într-un costum de baie întreg, de culoare verde, Sofia Vergara a anunțat, după luni de testare, propria colecție de costume de baie. Actrița, care a trecut, recent, printr-un divorț, a pozat încrezătoare, ceea ce i-a bucurat și mai mult pe fani, deoarece a reușit să depășească momentul sensibil.  

Cine este noul iubit al Sofiei Vergara

Joe Manganiello este istorie pentru Sofia Vergara, căci actrița are un nou iubit, fiind vorba de Justin Saliman. Acesta este chirurg ortoped, în Beverly Hills și a fost însurat, timp de zece ani, cu actrița Bree Turner.

Prima dată, Sofia Vergara și noul ei iubit au fost fotografiați împreună în urmă cu o lună, când au luat cina la un restaurant italian din Beverly Hills.

În urmă cu ceva timp, Sofia Vergara a recunoscut și adevăratul motiv pentru care ea și Joe  Manganiello au decis să meargă pe drumuri separate. Acesta își dorea să aibă un copil, dar, deși îi despart doar patru ani, Sofia Vergara nu și-a dorit să fie o „mamă bătrână”.

 

Sursa foto: Instagram, Getty Images