După opt ani de relație, Sore este dispusă să aibă o nouă relație, însă este foarte atentă când vine vorba de bărbatul cu care va face acest pas. Artista vrea să aibă un partener care să o ajute să devină o versiune mai bună a sa.

Aceasta are câteva așteptări când vine vorba de cum va fi viitorul ei iubit, mai ales că are și o fiică și își dorește ca bărbatul alături de care va fi să reprezinte un exemplu și pentru ea.

„Da, normal (n.r. dacă vrea o relație), dar nu spre orice fel de relație. Cred că ar trebui să aducă plus valoare vieții mele și a felului în care eu mă simt în viața mea. Cred că asta ar trebui să căutăm noi femeile”, a spus Sore, pentru o emisiune televizată.

Anul trecut, timp de câteva săptămâni, Sore a format un cuplu cu Răzvan Miheț, fostul soț al Oanei Matache. Cei doi au fost extrem de discreți și nu s-au afișat împreună, aceasta recunoscând cu greu că au format un cuplu.

Sore și Mircea s-au despărțit după aproximativ opt ani de relație și, deși și-a ținut relația departe de ochii celor curioși, Sore a anunțat public separarea, fiind conștientă că este „persoană publică”. Însă, așa cum obișnuise deja, a păstra discreția și în ceea ce privește acest aspect, concentrându-se pe dezvoltarea sa, dar și pe fiica ei.

„Au fost 8 ani frumoşi, care ne-au adus maturizarea şi cea mai de preţ realizare: pe Erin. De ceva timp, Mircea şi cu mine nu mai formăm un cuplu, dar vom forma mereu o familie”, a anunțat Sore, la acea vreme.

 

Sursa foto: Instagram