Ștefania i-a atras atenția lui Speak încă de când a văzut-o pentru prima oară și, după șase ani, încă se iubesc la fel de mult. Artistul a mărturisit că, pentru el, gelozia nu există, deoarece a înțeles că lucrurile neplăcute se pot întâmpla oricând, oricât s-ar încerca evitarea lor.

Speak îi oferă Ștefaniei libertate totală

Ștefania a arătat întotdeauna impecabil. Are grijă de silueta ei prin sport și prin alimentație și, de fiecare dată când apare în ipostaze îndrăznețe pe rețelele de socializare, primește complimente fără oprire. Chiar și așa, Speak nu este gelos și a explicat și care este motivul.

Este mândru că are o logodnică superbă și știe că aceasta atrage toate privirile atunci când apare undeva, dar acest lucru nu înseamnă că o controlează, ci îi oferă libertatea totală.

„Chiar nu sunt gelos, nici nu mă uit și nici nu mă gândesc. Sunt mândru că este a mea, normal, dar, real, dacă cineva vrea să te înșele, te înșală cu tine în casă, știi vorba aceea, așa că nu am ce să fac. Ce să fac? Să mă transform în polițist? Nu, nu acesta este scopul unei relații”, a dezvăluit Speak, potrivit Playtech.

Certurile dintre ei dispar la fel de repede pe cât apar

Nici Speak și nici Ștefania nu au timp de ceartă, deoarece preferă să petreacă timp împreună și să creeze noi amintiri. Acest lucru nu înseamnă, însă, că nu își fac apariția, în viața lor, și momente mai tensionate, dar le depășesc imediat.

Mai mult decât atât, cei doi logodnici au precizat că au învățat cum să gestioneze toate aceste situații mai puțin plăcute, pentru a nu avea o relație toxică.

„Dacă unul este supărat, celălalt nu mai este. Nu ținem în noi supărarea, nu suntem ranchiunoși. Nu considerăm că avem o relație perfectă, ci una sănătoasă. Perfectul este imperfect. Nu căutăm niciodată certuri unul altuia”, au mai mărturisit aceștia.

 

Sursa foto: Instagram