Specialiștii au stabilit că Jack nu putea supraviețui după naufragiul pachebotului Titanic


„Titanic” este unul dintre cele mai de succes filme create vreodată și a lăsat mulți cinefili înlăcrimați. În mare parte din cauza scenei de final, în care Jack Dawson moare în apa înghețată. Oamenii de știință au clarificat dilema ultimilor 25 de ani și au explicat de ce eroul lui James Cameron nu avea cum să supraviețuiască.


Regizorul James Cameron a fost aclamat pentru excepționala operă de artă numită Titanic, dar și hulit pentru felul în care a ales să pună capăt poveștii. Jack Dawson (Leonardo DiCaprio), personajul care a făcut multe inimi să tresară în scenele în care a jucat, ar fi fost „ucis” nemeritat de cineast, deși putea fi salvat.

James Cameron a explicat, în repetate rânduri, că eroul filmului său nu avea cum să se refugieze pe ușa plutitoare care a salvat-o pe Rose DeWitt Bukater (Kate Winslet), însă cinefilii nu l-au crezut.

Acum, regizorul a adus noi „probe” în apărarea sa, și anume expertiza „criminalistică” a unor specialiști.

Am realizat un studiu științific pentru a demonta acest mit și încheia această discuție odată pentru totdeauna”, a declarat regizorul pentru ziarul Toronto Sun

Am efectuat de atunci o analiză criminalistică amănunțită cu un expert în hipotermie care a reprodus pluta din film, spune Cameron. Am folosit doi cascadori care aveau aceeași greutate ca Kate Winslet și Leonardo DiCaprio. Ei au avut senzori montați peste tot și au fost puși în apă înghețată pentru a afla dacă ar fi existat vreo metodă prin care să supraviețuiască amândoi. Am aflat că nu exista nicio variantă care să ducă la acest rezultat. Doar unul putea supraviețui”, a declarat Cameron.

Explicațiile vin la peste două decenii și jumătate de controverse referitoare la modul în care Jack a fost lăsat să moară, conferind un plus de dramatism peliculei distinse cu 11 premii Oscar.

James Cameron, ironic la adresa mitului salvării lui Jack

Regizorul a intervenit inclusiv atunci când realizatorii show-ului MithBusters au demonstrat neștiințific că Jack putea supraviețui pe aceeași plută cu Rose.

Nu, trebuia să moară. Este ca Romeo și Julieta. E un film despre dragoste, sacrificiu și mortalitate. Dragostea se măsoară prin sacrificiu”, a spus regizorul.

Cu altă ocazie, el a simțit nevoia să recurgă la ironie: „Uite, e foarte simplu: deschizi scenariul la pagina 147 și citești: Jack se dă jos de pe scândură și îi cedează locul ei, pentru ca ea să poată supraviețui. Este chiar atât de simplu. Poți să faci cât de multă analiză vrei după aceea”, a spus el într-un interviu pentru Daily Mail.

Fotografii: Getty Images/Profimediaimages.ro

Vezi și VIDEO:

  • Specialiștii au stabilit că Jack nu putea supraviețui după naufragiul pachebotului Titanic

related posts

Modifică setările cookies