Sportivă din lotul olimpic britanic, dezvăluiri șocante: „A venit cu o băutură! Corpul nu-mi mai funcționa”


Elise Christie, o patinatoare care face parte din lotul olimpic al Marii Britanii, a povestit în cartea „Resilience” chinurile prin care a trecut pe vremea când avea doar 19 ani.


Acum în vârstă de 31 de ani, sportiva, care este fostă campioană europeană și mondială, a dezvăluit că a avut probleme mintale după ce a fost violată.

„Am ieșit într-un bar, atunci aveam o relație cu un coechipier. Am cumpărat ceva de băut, dar nu am apucat să iau mai mult de câteva guri, când un tip a apărut lângă mine și a început să vorbească. Îi răspundeam, dar fără să mă preocup prea mult de ce spune. S-a oferit să îmi ia ceva de băut, dar i-am zis că am deja o băutură, de care abia mă atinsesem. Nu a contat, s-a dus și a venit cu o altă băutură și mi-a zis: «Încearc-o pe asta». Eram prea naivă ca să știu ce înseamnă asta, așa că am luat câteva guri. Nu am băut-o pe toată și îmi amintesc că mă gândeam deja: «Nu pot să stau în oraș în starea asta. Nu e bine». Nici măcar nu era târziu, cred că nu era nici 10 seara”, și-a început Elise Christie povestea.

Apoi, a firmat că ea a ieșit din bar, iar bărbatul s-a ținut după ea. Mai mult decât atât, s-au urcat în același taxi și el l-a convins pe șofer că fata este iubita lui, chiar dacă acest lucru nu era adevărat.

„Mă simțeam foarte ciudat, corpul meu nu funcționa cum trebuie. Am încercat să fug, dar nu reușeam să alerg deloc. Oricât am încercat, nu m-am putut îndepărta de acest om. Îmi aduc aminte că i-am spus taximetristului: «Te rog, nu mă duce acasă la tipul ăsta. Trebuie să mă duci acasă». La un moment dat, am trecut chiar aproape de casa mea și am început să țip: «Acolo, întoarce, acolo trebuie să ajungem». Îmi devenise limpede că vrea să mă agreseze sexual. Îi repetam: «Nu, nu»! Dar mă ignora total și mă abuza. Sunt puternică fizic și probabil aș putea da orice bărbat jos de pe mine, dar în starea în care eram, nu m-am putut lupta cu el. Într-un final, pur și simplu am cedat și m-a violat. La un moment dat, am leșinat”, a mai scris sportiva în carte.

foto: Getty Images

Vezi și: 

  • Sportivă din lotul olimpic britanic, dezvăluiri șocante: „A venit cu o băutură! Corpul nu-mi mai funcționa”

related posts

Modifică setările cookies