Transformarea spectaculoasă a unei femei. Era obeză, iar acum este model


O femeie din Brazilia a slăbit peste 70 de kilograme și arată uimitor. În trecut, s-a luptat cu depresia și atunci a decis să își schimbe viața.


Monalisa Moura, din Brazilia, a decis să își schimbe în totalitate viața, după ce s-a confruntat mai mulți ani cu obezitatea. Femeia, în vârstă de 31 de ani, ajunsese să cântărească în jur de 140 de kilograme și atunci a hotărât să își schimbe dieta, dar și să facă o intervenție de micșorare a stomacului. 

"Nu am fost niciodată slabă, nici măcar atunci când eram copil. Dar am devenit obeză în 2014 după a doua sarcină. Pe scurt, la șase luni de la nașterea celui de-al doilea copil al meu, am ajuns la 139 kg. Am avut depresie postpartum, am încercat să îmi iau viața”, a spus femeia potrivit dailystar.co.uk.

Hotărâtă să-și schimbe viața în bine, Monalisa a suferit o intervenție chirurgicală de gastrectomie pentru a reduce dimensiunea stomacului la aproximativ 15% din dimensiunea inițială. După această operație, Monalisa a reușit să slăbească 71 kg.

Deși s-a mai confruntat și după cu fluctuații de greutate, femeia cântărește în prezent în jur de 70 de kilograme și se menține în formă mâncând sănătos și făcând exerciții fizice în mod regulat. Monalisa lucrează acum ca o „muză” a lui Flamengo, cel mai popular club de fotbal din Brazilia. Ea susține echipa la jocuri și evenimente de PR. Se spune că doar cele mai frumoase femei sunt invitate să joace rolul.

Sursă foto: Instagram
 
  • Transformarea spectaculoasă a unei femei. Era obeză, iar acum este model

related posts

Modifică setările cookies