Ultima apariție televizată a Cristinei Țopescu înainte de a muri: “Eu nu sunt foarte optimistă”


Ziua de 12 ianuarie 2020 s-a încheiat, din păcate, cu o veste foarte tristă: trupul Cristinei Țopescu a fost găsit fără suflare în propria casă.


Potrivit apropiaților jurnalistei, Cristina Țopescu nu mai fusese văzută în public de pe 19 decembrie 2019, iar ultima dată când a intrat pe WhatsApp a fost pe 28 decembrie. Mai mult decât atât, cea mai recentă postare a ei de pe rețelele de socializare a fost pe 26 decembrie. Astfel, toată lumea crede că jurnalista Cristina Țopescu a murit cu două săptămâni înainte de a-i fi descoperit trupul neînsuflețit.

În ultimele luni, Cristina Țopescu lucra la Canal 33, iar cea mai recentă emisiune pe care ea a moderat-o a avut loc pe 17 decembrie și i-a avut ca invitați pe Mihaela Miroiu, profesor universitar de Științe Politice şi Vlad Voiculescu, membru Alianța 2020 și fost ministru al Sănătății.

Chiar la începutul emisiunii, Cristina Țopescu a afirmat că ea nu este foarte optimist și că ar fi plăcut dacă oamenii nu și-ar mai face cadouri lucruri materiale, ci ar aduce bucurie în viața celor din jurul lor.

“Ce frumos ar fi dacă adulții și-ar face cadouri de Crăciun bucurii, nu neapărat materiale. Cum e asta, de exemplu: să-ți facă surpriza să-ți aducă pe cineva care ți-e drag să-l vezi […] Eu recunosc că nu sunt foarte optimist în toate cele”, a spus Cristina Țopescu.

Vezi și: Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, a pus bazele unei aplicații care ajută copii bolnavi să beneficieze de servicii și produse gratuite

foto: captură YouTube Canal 33

related posts