Un tânăr de 24 de ani și-a injectat ulei de motor în brațe: "pentru propria mea prostie". Care e povestea lui?


Are 24 de ani, bicepșii gigantici în comparaţie cu restul corpului și i se spune Popeye.


Numele său real e Kirill Tereshin, e un luptător rus și a devenit așa nu pentru că a mâncat mult spanac, ci și-a injectat ulei de motor în brațe. 
 
Mundo Deportivo îl și citează: „Am început să merg la sală cu doi ani înainte să fiu chemat la serviciul militar. În armată, eram îngrijorat că voi avea greutăţi şi voi slăbi, aşa că am decis să încerc ulei sintetic. Când am terminat serviciul militar, am început să mă transform şi am făcut totul acasă. Mama mea era foarte îngrijorată de ceea ce făceam, dar acum suntem bine şi ştie că uleiul sintetic poate fi îndepărtat. La început am vrut să-l injectez în alte părţi ale corpului meu, dar apoi au început problemele şi am încetat să îl mai folosesc”

Pe Instagram luptătorul pare foarte mulțumit de el însuși, dar vrea să se opereze și să scape de uleiul de motor din brațe. Mai mult, a inițiat deja operațiuni de crowdfunding și spune că vrea să scape de această gerșeală făcută, după spusele lui "pentru propria mea prostie."

FOTO: INSTAGRAM kirilltereshin96



  • Un tânăr de 24 de ani și-a injectat ulei de motor în brațe: pentru propria mea prostie . Care e povestea lui?

related posts

Modifică setările cookies