Un vânător a făcut captura vieții lui: ”Am fotografiat un extraterestru cu capul mare”


Un vânător pretinde că a înregistrat pe cameră ”un extraterestru dezbrăcat”, creatura trecând prin fața aparatului său foto într-un loc renumit pentru apariții bizare. 


Poza - care înfățișează o siluetă fantomatică - a fost făcută într-o zonă izolată din Montana, Statele Unite. 

Donald Bromley este vânătorul care a surprins imaginea într-o zonă numită Redgate, care se pare că înregistrează tot felul de activități paranormale. 

Acesta spune că, inițial, credea că este o persoană, dar după ce a studiat cu atenție imaginea, s-a convins că este ceva din altă lume. 

Imaginea apare chiar acum, când Congresul și Senatul au votat pentru un birou care să investigheze fenomenele inexplicabile. 

Acum câteva luni, Pentagonul a admis pentru prima oară că există ceva, în ceruri, care nu poate fi explicat.

Cu toate acestea, rezidenții din Montana spun că văd lumini ciudate pe cer de ani de zile - ceea ce face din Montana cel mai ”fierbinte” loc cât privește obiectele zburătoare neidentificate. 

Cineastul și investigatorul Patrick Cutler, localnic, a mărturisit pentru The Sun că lucrează la un documentar despre fenomenele din zona Redgate.

Acesta a adăugat că ”extraterestrul dezbrăcat” din fotografie este doar unul dintre ”o serie de evenimente misterioase”, care au avut loc în acea zonă. 

Vânătorul Bromley a declarat pentru KXLF: ”Dacă te uiți cu atenție, totul duce la o creatură din altă lume: capul bulbos, lipsa hainelor, faptul că este aproape transparent”.

Foto: Youtube

 

 

  • Un vânător a făcut captura vieții lui: ”Am fotografiat un extraterestru cu capul mare”

related posts

Modifică setările cookies