Unde se află acum Mariana Viscemirska, bloggerița ucraineană evacuată din maternitatea din Mariupol


Fotografia Marianei Viscemirska, una dintre gravidele evacuate dintre ruinele maternității Mariupol, a făcut înconjurul lumii. Recent, presa de la Kiev a scris că tânăra a fost răpită de ruși și obligată să prezinte o altă versiune a celor întâmplate în ziua de 9 martie. 

Tag-uri:

Potrivit unui reportaj, prezentat la televiziunea de stat din Rusia, Mariana Viscemirska s-ar afla în regiunea separatistă Donețk. În data de 7 aprilie, femeia a intrat în direct la emisiunea Anti-Fake, care încearcă să convingă populația din Rusia că multe din evenimentele petrecute în Ucraina ar fi trucate. 

În discuția cu bloggerița ucraineană, prezentatorul o întreabă: „A fost vreun atac aerian în acea zi?”

-Eu n-am auzit nimic, răspunde Mariana. 

- Cum să nu poți auzi un avion, când se apropie sau se îndepărtează? Au fost explozii. Când mi-am scos plapuma din cap, am văzut acea imagine. Apoi ne-au spus să coborâm la subsol. Am așteptat acolo 10 minute. Prima a fost evacuată femeia care se afla pe targă, a cărei fotografie, la fel, a făcut înconjurul lumii. Când am ieșit, l-am rugat pe fotograf să nu-mi facă poze, nu aveam nevoie de asta, povestește ea.

Un invitat o întreabă cum se simte copilul și unde se află ea în prezent. Aceasta reușește să spună doar că fetița ei se simte bine și imediat o întrerupe prezentatorul: „Este minunat, felicitări!”.

Apoi moderatorul emisiunii o întreabă cum a reușit să plece din Mariupol. 

- Suntem bine, fetița este sănătoasă. Noi am plecat din Mariupol, pentru că acolo din 2 martie nu mai aveam semnal, nu era apă, căldură. Cine a apucat să plece pe 24 a avut noroc, apoi nu te mai lăsau să ieși din oraș, spune femeia. 

-Haideți să concretizăm, cine nu vă lăsa?, intervine prezentatorul

-Armata ucraineană, răspunde femeia. „Noi am ieșit printr-un coridor creat de militarii ruși”, adaugă ea. 

-Eu mă aflu acum acasă, nimeni nu mă terorizează, doar vă povestesc ce am văzut, ce am trăit, nu am inventat nimic, mai spune Mariana, fără a preciza localitatea în care se află. 

În prezent, aproape 100.000 de oameni rămân prinși în ruinele orașului Mariupol, care se confruntă cu foamete pe fondul bombardamentelor constante din partea trupelor ruse, a declarat președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, scrie theguardian.com

O rută de evacuare din Mariupol era „minată”, a spus luni Crucea Roşie internaţională, după eșecul unor încercări de evacuare a civililor din orașul asediat. Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de încălcarea condiţiilor de evacuare, potrivit digi24.ro.

 

Sursă: captură video/ 1tv.ru

Vezi și: 

related posts

Modifică setările cookies