Vedete din România care au recunoscut ca și-au pus silicoane. Îți dai seama?


Din dorința de a avea un decolteu cât mai sexy, unele vedete din România au apelat la ajutorul chirurgului estetician. Deși nu toate recunosc! Sunt însă câteva care nu ascund faptul că au silicoane, ba chiar se mândresc cu ele.


Vedete despre care se știe că au apelat la silicoane

Antonia nu face un secret din faptul că și-a pus, de curând, silicoane. Aceasta a anunțat chiar pe rețelele de socializare. “Am făcut o operaţie la sâni, iar în seara asta i-am scos la joc. Am simţit nevoia să fac această schimbare. Mi-am pus implant mamar după ce l-am născut pe fiul cel mic, Achim, iar acum am mai dorit nişte modificări, pentru a avea o stare bună. Trebuie să te simţi bine cu tine şi să nu iei în considerare părerea altora”.

Anul trecut, la vârstă de 20 de ani, Nicole Cherry a făcut și ea o “investiție” de acest gen :)  “Mama natura nu a fost generoasa cu mine”, și-a justificat Nicole Cherry operația.

Misha, fost soție a lui Connect-R, a mărturisit că a simțit nevoia să își pună silicoane după ce sănii ei și-au schimbat forma în urma alăptatului.

 

La început de 2020, Bianca Drăgușanu a ajuns din nou în cabinetul medicului estetician: aceasta și-a schimbat silicoanele cu unele mai… “performante” :)

 

 

Ruby și-a “reparat” și ea o problema mai veche pe care o avea cu sănii. “Rezolv o problemă mai veche pe care eu o aveam cu sânii şi pe care eu am ascuns-o de voi şi pe care nu îmi plăcea să o recunosc. Am greşit, repar!”

Nu este niciun secret faptul că Anda Adam are silicoane. Vedeta și-a operat chiar de mai multe ori sanii.

Pe lista vedetelor despre care se știe că și-au pus silicoane se mai afla Vica Blochina, Nicoleta Luciu, Cristina Spătar, Adelina Pestritu sau Brigitte Pastramă.

 

Vezi IMAGINI în GALERIA FOTO de mai jos:

  • Vedete din România care au recunoscut ca și-au pus silicoane. Îți dai seama?

related posts

Modifică setările cookies