VIDEO O cântăreață din Spania a murit pe scenă în timpul unui concert, din cauza unor artificii


O cântăreața în vârstă de 30 de ani și-a pierdut viața sâmbătă seară, într-un mod terifiant, din cauza unor artificii amplasate pe scenă. 


Grupul The Super Hollywood Orchestra, format din 15 membrii, printre care cântăreți, muzicieni și dansatori, au concertat sâmbătă seară în Las Berlanas, în Avila, Spania. 

În timp ce se aflau pe scenă, Joana Sainz, 30 de ani, a fost lovită în abdomen de artificiile care ieșeau dintr-un dispozitiv pirotehnic, potrivit site-ului Daily Mail. 

Rănile extrem de grave i-au fost fatale, deși tânăra a fost transportată de urgență la un spital din zonăpentru îngrijiri. 

Unul dintre spectatori a surprins momentul în care trupa se afla pe scenă, unde din senin apar scântei din cele două dispozitive pirotehnice din fața scenei, iar cel din dreapta pare să explodeze.

Concertul a fost anulat, urmând că autoritățile spaniole să deschidă un anchetă cu privire la organizarea evenimentului. 

Vezi video de mai jos: 

  • VIDEO O cântăreață din Spania a murit pe scenă în timpul unui concert, din cauza unor artificii

related posts

Modifică setările cookies