Vila lui Irinel Columbeanu, scoasă la vânzare de bancă! Locuința costă o avere


A fost unul dintre cei mai bogați oameni din România, cu o avere de aproximativ 70 de milioane de euro, însă acum a ajuns falit, iar banca l-a evacuat din propria locuință.


Potrivit presei mondene, Irinel Columbeanu a pierdut vila din Izvorani din cauza unui credit de peste 5 milioane de euro pe care l-a luat de la bancă și nu l-a putut achita, iar acum fostul afacerist locuiește într-un apartament din Colentina, unde chiria este 350 de euro pe lună.

Chiar dacă în urmă cu aproximativ 10 ani conducea mașini de sute de mii de euro, iar casele lui valorau peste 1 milion de euro, acum, ajuns la 62 de ani, Irinel Columbeanu are mari probleme cu banii, iar pe lângă vila din Izvorani i s-a pus sechestru și pe mai multe terenuri din Ciolpani și pe câteva apartamente din București.

În speranța că își va recupera din bani, banca la care făcuse credit Irinel Columbeanu a scos la vânzare vila din Izvorani, în schimbul căreia cere 750.000 de euro, după cum notează cei de la Playtech.

foto: Agerpres

Vezi și: How to TikTok, episodul 2

related posts

Modifică setările cookies